Skip to content

Istoria rujului rosu. Cum a marcat aceasta culoare generatii intregi

Dintre toate produsele cosmetice, rujul are un statut aparte: niciun inventator nu poate fi creditat ca fiind primul care a inventat acest produs, intrucat este o inventie straveche.

Cu toate acestea, multi istorici acorda credit vechiului cosmetolog arab, Abu al-Qasim al-Zahrawi pentru inventarea primelor rujuri solide, pe care le-a descris in scrierile sale ca niste betisoare parfumate rulate si presate in matrite speciale.

Termenul „ruj” nu a fost folosit pentru prima data pana in 1880, cu toate acestea, oamenii isi colorau buzele cu mult inainte de aceasta data

Istoria rujului incepe in urma cu 5000 de ani, o vreme in care femeile foloseau pietre semi-pretioase zdrobite si unse apoi pe buze, pe post de ruj. Mai tarziu, femeile egiptene foloseau o substanta rosie-violet obtinuta din iod si brom. Desi aceasta substanta colora buzele, s-a dovedit a fi periculoasa pentru sanatate, urmand a fi numita „Sarutul Mortii”.

Cleopatra ar fi creat ruj din flori, solzi de peste, furnici zdrobite si carmin intr-o baza de ceara de albine pentru a-si crea propria semnatura, Regalitatea si clasa superioara au purtat culoare pe buze semn al afisarii statutului social, motiv pentru care inclusiv barbatii foloseau aceasta culoare pe buze.

In timp ce buzele colorate erau vazute ca semne ale aristocratiei in Egipt, viziunea locuitorilor din Grecia era opusa. Purtarea acesutui produs reprezenta semnul claselor inferioare si a femeilor cu moravuri usoare. Acest lucru a determinat si implementarea primului regulament cunoscut legat de machiaj, care a stabilit ca femeile din acea categorie sunt obligate sa poarte aceasta culoare pe buze, altfel erau pedepsite pentru ca ar fi recurs la inselatorie.

In timpul Evului Mediu, biserica a decis ca pictarea fetei cuiva este o provocare pentru Dumnezeu si manopera lui si a interzis utilizarea acestora

Pentru a promova acest crez au aparut o serie de fotografii care intruchipau diavoli care aplicau ruj pe femei, potrivit autoarei Sally Pointer. In ciuda acestui lucru, preotii nu au considerat folosirea produsului un pacat mortal. Era permisa utilizarea in cazuri exceptionale cum ar fi „remedierea desfigurarilor”.

De-a lungul secolului al XVI-lea, relatia dintre ruj si biserica a continuat sa fie la fel, insa Regina Elisabeta I nu a acordat atentie acestor reguli

Rujul si-a recastigat insa popularitatea, pe la mijlocul anilor 1500. Revenirea sa i se datoreaza reginei Elisabeta I, care, pentru ca folosea o pudra foarte deschisa, s-a ajutat de ruj pentru a oferi machiajului un punct de contrast. Produsul folosit de aceasta era avea la baza ceara de albine si flori rosii uscate si maruntite. Cateva sute de ani mai tarziu, folosirea rujul avea din nou sa fie blamata. In anii 1770 femeile care se machiau erau considerate vrajitoare si riscau sa fie arse pe rug, pe motiv ca ademeneau barbatii acest lucru fiind considerat a fi o forma de inselatorie, atragandu-i (contrar vointei lor, asa cum se afirma) spre desfrau.

Un secol mai tarziu, in timpul domniei reginei Victoria, ca sa nu riste sa fie prinse cu rujul asupra lor, femeile apelau la un truc pentru pigmentarea buzelor pe care le frecau cu hartie colorata rosie.

Actrita Sarah Bernhardt a fost cea care a atras si mai mult atentia asupra rujurilor purtandu-l in public.

Odata cu intoarcerea erei victoriene la sfarsitul anilor 1800, rujul rosu era inca privit drept un act rusinos in public. Actrita de origine franceza Sarah Bernhardt, a devenit cunoscuta ca fiind printr primese femei ale acelor vremuri care au avut curaj sa isi aplice aceasta culoare pe buze intr-o cafenea, in vazul tuturor. Aplicarea machiajului in acele zile a fost considerata un act intim.

La inceputul anilor 1900 culoarea rosie a fost asociata ca semn al rebeliunii si al eliberarii

In 1912, mii de femei s-au adunat pentru a solicita un amendament constitutional care sa garanteze femeilor dreptul la vot. Fondatoarea marcii de produse cosmetice Elizabeth Arden, care tocmai isi deschisese afacerea cu doi ani mai devreme, a fost un sustinator al drepturilor femeilor si s-a aliniat cauzei, inmanand tuburi de ruj rosu aprins femeilor care erau prezente in timpul marsului. Liderii miscarii Elizabeth Cady Stanton si Charlotte Perkins Gilman au iubit rujul pentru capacitatea sa de a soca barbatii, iar protestatarii au imbracat culoarea indrazneata in masa, adoptand-o ca semn al rebeliunii si al eliberarii.

Rujul rosu si-a recastigat statutul fiind adesea folosit in industria filmelor

Pe vremea aceea, rujul continea ulei de masline, ceara, minerale, unt de cacao, lanolina si petrolatum. Ceara avea rolul de a mentine forma rujului, in timp ce restul ingredientelor hidratau buzele in profunzime. In anul 1915 Maurice a inventat si recipientul rotativ cu baton pentru buze, denumit generic ruj, care era deja nelipsit din posetele doamelor. Astfel, rujul a devenit din ce in ce mai cautat si deja se conturau primii giganti ai cosmeticelor, printre care amintim actualele branduri Elizabeth Arden si Estee Lauder. Dupa aceasta lansare stigmatul rujului rosu a inceput sa paleasca, femeile dorindu-si sa urmeze exemplul actritelor care foloseau deja acest produs in peliculele de pe marile ecrane. Mai tarziu, in anii ’30, Vogue a declarat ca rujul este „cel mai important cosmetic”.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, buzele rosii au avut din nou un rol important, mai ales pentru ca Adolf Hitler „a urat faimosul ruj rosu”

In celelalte tari, purtarea acestuia a devenit un semn de patriotism si o declaratie impotriva facismului. Cand cresterea impozitelor au determinat ca pretul produsului sa se cumpeasca, indeosebi in Marea Britanie, femeile au apelat la suc de sfelca pentru a-si putea colora buzele.

Purtarea acestuia le-a permis femeilor sa-si pastreze sentimentul propriei identitati inainte de razboi. Ilustratia lui J. Howard Miller cu Rosie the Riveter infatiseaza simbolul acelor vremuri, reprezentand femeile care au lucrat in fabrici si santiere navale in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, multe dintre acestea producand munitii si livrari de razboi. Aceste femei au fost nevoite sa ia locul barbatilor intrucat acestia s-au alaturat armatei.

In 1941 pe durata razboiului, rujul rosu a devenit obligatoriu pentru femeile care s-au alaturat armatei americane. Brandurile de frumusete s-au valorificat, Elizabeth Arden lansand nuanta „Victory Red”. Arden a solicitat totodata guvernul american sa creeze o reglementare pentru culoarea buzelor si a unghiilor purtate de femei. Nuanta lansata a fost aplicata si pe uniformele acestora.  Dupa razboi, actritele clasice de la Hollywood precum Elizabeth Taylor au adaugat in rutina lor de frumusete aceasta culoare.

In 2018, in Nicaragua, femeile si barbatii au purtat ruj rosu si au incarcat fotografii cu ei in reteaua de socializare pentru a-si arata sprijinul pentru eliberarea protestatarilor antiguvernamentali

Iar in decembrie 2019, aproape 10.000 de femei din Chile au iesit in strada toate avand buze rosii pentru a denunta violenta sexuala din tara.

Citește în continuare