Skip to content

Javier Bardem va juca in filmul „The Good Boss” in regia lui Fernando León de Aranoa.

Javier Bardem urmeaza sa se intoarca in Spania natala pentru a juca in noul lungmetraj „The Good Boss”, reunindu-se cu regizorul Fernando León de Aranoa pentru o noua colaborare.

Anuntat inainte sa inceapa Festivalul de Film de la Toronto din 2020, filmul descris ca o satira il are pe Bardem in rolul principal, ca sef si proprietar al unei fabrici. Carismatic si aparent binevoitor, acesta crede ca ar putea primi inca un premiu local pentru excelenta in afaceri. Pentru a imbunatati productivitatea in decurs de o saptamana si a castiga trofeul, bunul sef va trece peste orice linie imaginabila, amestecandu-se fara rusine in viata privata a angajatilor sai.

Filmarile pentru noul lungmetraj vor incepe in luna octombrie.

„The Good Boss” va reuni o mare parte din echipa de productie si cea artistica a dramei „Mondays in the Sun” din 2002, regizata tot de Fernando de Aranoa, un film care a concretizat reputatia de actor foarte bun a lui Bardem.

Lungmetrajul a castigat premiul pentru cea mai buna imagine in cadrul Festivalului de Film de la San Sebastian si a avut incasari de 13,5 milioane de dolari in box-office-ul global.

Noul film reprezinta cea de-a treia colaborare dintre León de Aranoa si Bardem, dupa „Loving Pablo”, productie prezentata in cadrul Festivalului de Film la Venetia din 2017.

„The Good Boss este o comedie acida, cu o viziune foarte critica asupra relatiilor personale si profesionale din cadrul unei companii familiale, toate legate intre ele de personajul lui Javier Bardem”, a mentionat regizorul León de Aranoa.

Filmul programat sa apara in primavara anului 2021 este descris de catre Nathanaël Karmitz, CEO-ul companiei MK2, ca fiind „un studiu de personaj nuantat, cu mult umor, care il face accesibil si relevant pentru vremurile noastre actuale”.

Noul proiect marcheaza, de asemenea, al cincilea film regizat de León de Aranoa, produs de The Mediapro Studio. 

Pelicula „Princesas” din 2005 a castigat trei premii Goya din sase nominalizari, iar „A Perfect Day”, lansat zece ani mai tarziu, cu Benicio Del Toro si Tim Robbins in rolurile principale, a avut premiera mondiala la Festivalul de Film de la Cannes.

Javier Bardem este primul actor spaniol castigator al unui Oscar pentru „No country for old men” (2007) si a fost nominalizat de alte doua ori pentru „Biutiful” (2010) si „Before night falls” (2000).

A debutat la Hollywood intr-o scurta aparitie in drama „Collateral” din 2004 cu Tom Cruise si Jamie Foxx in rolurile principale.

A jucat in filme precum Jamón Jamón, Carne trémula, Vicky Cristina Barcelona, ​​Boca a boca, Los lunes al sol, Mar adentro si Skyfall, pentru care a primit atat o nominalizare la premiile BAFTA, cat si o nominalizare SAG pentru cel mai bun actor in rol secundar.

Bardem face parte din distributia noului film DUNE. Productia va continua povestea din romanul lui Frank Herbert cu Paul Atreides care trebuie sa mearga pe cea mai periculoasa planeta din Univers pentru a asigura viitorul familiei si al poporului sau.

Citește în continuare