Skip to content

Keanu Reeves si China Miéville vor lansa impreuna romanul The Book of Elsewhere. Actorul canadian i-a permis scriitorului de science-fiction sa adapteze seria sa de benzi desenate BRZRKR, pe care o gasiti si in Romania

Actorul canadian Keanu Reeves va publica anul acesta primul sau roman in colaborare cu scriitorul britanic China Miéville.

Romanul lor comun se intituleaza The Book of Elsewhere si este plasat in lumea seriei de benzi desenate BRZRKR, creata de Reeves si publicata in 2021. Acesta urmareste un razboinic nemuritor intr-o calatorie pe durata unui mileniu pentru a-si intelege nemurirea.

Romanul urmeaza sa fie publicat pe 23 iulie la editura Penguin. Reeves, care este cunoscut pentru rolurile sale din francizele The Matrix si John Wick, a declarat ca a fost „extraordinar” sa lucreze cu Miéville. „China a facut exact ceea ce speram – a venit cu o arhitectura clara pentru poveste si cu modul in care a vrut sa se joace cu lumea lui BRZRKR, o lume pe care o iubesc atat de mult. Am fost incantat de viziunea lui si ma simt onorat sa fac parte din acest proces de colaborare.”

Printre romanele lui Miéville se numara The City & The City, Embassytown si Perdido Street Station. Este singurul scriitor care a castigat de trei ori premiul Arthur C Clarke pentru science-fiction.

In Romania, Mieville are traduse 4 carti la Editura Art si le puteti gasi aici

„Uneori, cele mai grozave jocuri sunt cele pe care le joci cu jucariile altora”, a declarat Miéville despre aceasta colaborare. „A fost o onoare, un soc si o incantare cand Keanu m-a invitat sa ma joc. Dar nu as fi putut prezice niciodata cat de generos va fi cu jucariile pe care si-a petrecut atat de mult timp creandu-le”, a adaugat el.

La lansare, BRZRKR, banda desenata creata impreuna cu scenaristul Matt Kindt si artistul Ron Garney, a devenit seria de benzi desenate originale cu cele mai mari vanzari din ultimii 25 de ani. Banda desenata va fi adaptata intr-un film live-action Netflix cu Reeves in rolul principal si va avea si o serie anime.

Puteti gasi si in Romania aceasta banda desenata, la Carturesti si poate fi comandata si online aici.

Citește în continuare