Skip to content

Louis Vuitton a lansat a patra colectie de genti ArtyCapucines create de artisti celebri. Amelie Bertrand, Daniel Buren, Ugo Rondinone, Peter Marino, Park Seo-Bo si Kennedy Yanko au utilizat tehnici inovatoare pentru a transforma gentile in opere de arta.

Pentru al patrulea an consecutiv, casa de moda Louis Vuitton a invitat sase artisti contemporani cunoscuti la nivel mondial sa transforme gentile Capucines in opere de arta care vor fi vandute in edititii limitate. 

Pentru colectia Artycapucines din 2022 au lucrat Amelie Bertrand, Daniel Buren, Ugo Rondinone, Peter Marino, Park Seo-Bo si Kennedy Yanko, iar fiecare artist si-a adus propria viziune creativa si a transformat designul emblematic al gentii Capucines.

Provocarea Louis Vuitton catre artisti a fost sa-si imagineze geanta ca o panza goala si sa-si imprime asupra ei propriul limbaj vizual, usor recognoscibil de publicul iubitor de arta.

Este cea de-a patra „expozitie de grup” lansata de la inceputul initiativei Artycapucine in 2019, geanta fiind numita dupa numele strazii Neuve-de-Capucines din Paris, unde fondatorul brandului Louis Vuitton si-a deschis primul magazin in 1854. 

Colectia in editie limitata a fost pusa in vanzare in magazinul online Louis Vuitton si in buticuri selecte din intreaga lume. 

Pentru fiecare mini-opera de arta au fost realizate 200 de exemplare, fiecare model fiind vandut la pretul de 10.500 de euro.

Colectia Artycapucines este, de asemenea, subiectul unei expozitii retrospective deschise in week-endul trecut la standul Louis Vuitton din cadrul targului de arta Art Basel sustinut la Paris.

Scopul colectiei este sa imbine ideile unor artisti de top cu mestesugul si maestria artizanilor casei de moda specializata in marochinarie de lux. Fiecare exemplar este unic, vine cu propriul numar de identificare si este gandit ca o piesa de colectie, menit pentru iubitorii de arta care colectioneaza obiectele de lux exclusiviste.

Cei sase artisti care au creat colectia acestui an sunt arhitectul Peter Marino, pictorita si sculptorita Kennedy Yanko, ambii de origine americana, pictorul coreean Park Seo Bo, artistul conceptual Daniel Buren, de origine franceza, elvetianul Ugo Rondinone, pasionat de sculptura si instalatii de arta, si pictorita franceza Amélie Bertrand.

Functionand precum un colectiv artistic, fiecare dintre artistii alesi sunt specializati pe un mediu artistic diferit.

Peter Marino este deja cunoscut fanilor Louis Vuitton, fiind arhitectul din spatele magazinelor de lux din intreaga lume de peste 20 de ani. Modelul creat de el este inspirat de un vechi cufar din piele, si este ghintuit cu tinte metalice.

Pictorul coreean Park Seo-Bo a optat pentru un punct de vedere spiritual, meditativ, in care domina textura materialului prin striatii tridimensionale. Modelul este inspirat de seria lui „Écriture” din 2016, a fost realizat impreuna cu nepotul lui, designerul Park Jifan si isi are originea intr-un apus vazut langa Muntele Bandai. 

Daca primele doua modele sunt mai minimaliste, Ugo Rondinone si Amelie Bertrand au creat versiuni Capucines multicolore, maximaliste.

Amele Bertrand a realizat primele genti Capucines care stralucesc in intuneric, fiind vopsite cu un pigment fosforescent, inspirata de atmosfera vietii in noptile de vara. Schema de culori bogata este imprimata pe o geanta din piele de vitel printr-o tehnica meticuloasa de pulverizare manuala a pigmentului, liniile decorative fosforescente fiind aplicate ulterior. 

Modelul este completat de un maner din rasina, un lant metalic cu irizatie caleidoscopica – inspirat de cochiliile scarabeilor – si detalii decorative florale, elemente recurente in creatiile artistei.

Tot pentru culori puternice a optat si elvetianul Ugo Rondinone care s-a inspirat din doua simboluri arhetipale regasite constant in operele lui: clovnul si curcubeul. 

Clovnul este descris ca un personaj non-binar, fara gen, menit sa distreze publicul larg, iar curcubeul este o reprezentare a miscarii LGBT+ care isi doreste sa uneasca oamenii si sa promoveze pacea si drepturile egale. 

Modelul archelinului lui Rondinone este creat din aproape 15.000 de margele minuscule care au fost lipite in peste 100 de ore pentru fiecare geanta. 500 dintre aceste margele sunt diamante care formeaza un model floral inspirat de sculpturi create de Rondinone in 1988.

Artistul conceptual francez Daniel Buren a creat patru iteratii diferite de culoare, decorate cu dungile sale emblematice in alb si negru. 

Fiind inspirat de formele abstracte, Buren a compus geanta dintr-un cerc si un trapez format la randul lui din doua jumatati perfect simetrice, colorate in vopsea mata. Combinatiile de culori alese de Buren sunt alb-orange, alb-verde, alb-negru si negru-rosu, fiind inspirata din lucrarea „Observatorul de lumina”, expusa in fata galeriilor Fondation Louis Vuitton in 2016.

Considerata una dintre sculptoritele momentului in arta contemporana, Kennedy Yanko a creat o geanta inspirata de tehnicile ei de prelucrare a metalului. 

Rezultatul este un Capucines cu un aspect distopic, experimental care imita procesul de ruginire al metalului.

Materialul este numit de Yanko „piele de vopsea” si este creat prin suprapunerile unor cantitati mari de vopsea care sunt lasate la uscat, fiind apoi modelate ca o sculptura a carei forma pare deopotriva solida si fluida.

Compania Louis Vuitton a fost fondata in 1854, fiind una dintre cele mai vechi case de moda care inca functioneaza in prezent, alaturi de Hermés si Goyard.

Istoria companiei a inceput in 1854 cand Monsieur Louis Vuitton a dechis primul magazin de bagaje de lux in Paris. A fost inspirat de cuferele si bagajele care erau transportate in barci, trenuri si trasuri pentru escapadele in afara Parisului. Printre primii clienti s-a numarat Eugenie, ultima imparateasa a Frantei care a devenit si motorul care a transformat afacerea lui Vuitton intr-un succes inca din secolul al XIX-lea.

In 1892, Louis Vuitton a decedat la varsta de 70 de ani, compania fiind mostenita de fiul lui, Georges care a transformat magazinele Vuitton in destinatii de lux in intreaga lume. Monograma „LV” care se regaseste pe toate produsele vestimentare si de marochinarie ale brandului a fost creata in 1896, fiind menita sa il onoreze pe tatal lui. La inceput, cele 2 litere suprapuse erau insotite de motive florale care simbolizau norocul, bucuria si pasiunea. De-a lungul timpului, logo-ul a fost reinterpretat de designerii care au condus casa de moda sau de artisti invitati sa-si puna amprenta asupra monogramei regasita pe gentile Louis Vuitton: Takashi Murakami, Richard Prince sau Marc Jacobs.

Mai jos puteti admira cele mai recente colectii Louis Vuitton.

Citește în continuare