Skip to content

Pentru trei luni, in Londra exista un magazin dedicat exclusiv trupei Queen. Arata ca un muzeu pe doua etaje si se vand toate obiectele din el

La Londra s-a deschis un magazin dedicat exclusiv trupei Queen. Numit Queen The Greatest magazinul este creat dupa formatul magazinelor dedicate fanilor Disney sau al unor branduri de automobile si are la vanzare obiecte branduite cu chipurile membrilor trupei sau cu trimitere la albumele lor celebre.

Magazinul este amplasat in Carnaby Street, este intins pe doua etaje, are conceptul unui muzeu si asigura o imersiune in atmosfera anilor 70 cand trupa a fost creata. Tema, vitrinele si o parte din obiectele scoase la vanzare se vor schimba in fiecare luna, magazinul fiind deschis doar pentru trei luni in Londra.

Fanii vor putea gasi in acest magazin tricouri, postere, viniluri in editie limitata, un cub Rubik cu chipurile membrilor grupului, sau o editie speciala „Queen” a jocului Monopoly.

La subsol, se gasesc chitare cu dedicatii de la Brian May, un flipper „Queen” unic, iar pe pereti sunt proiectate imagini din concerte cu cele mai mari succese ale grupului, precum „We Will Rock You” sau „Killer Queen”.

Dupa decesul lui Freddie Mercury în 1991, Brian May a facut eforturi sustinute pentru ca trupa sa-si continue activitatea: in 2005 si 2008, au cantat in turneu impreuna cu Paul Rodgers, iar din 2012 Adam Lambert este solistul trupei.

Citește în continuare