Skip to content

Filmul week endului de la Orange TV Go: Wild cu Reese Witherspoon intr-o poveste ca o regasire de sine

In 1995, dupa ce mama ei a murit din cauza cancerului, Cheryl Strayed – aflata intr-o criza existentiala generate de suferinta – a parcurs pe jos 1.100 de mile, adica traseul care traverseaza California din Mexic pana in Canada.

A publicat apoi o carte in care si-a expus intreaga suferinta cu o vulnerabiliate care te emotioneaza profund: “Wild: A Journey from Lost to Found” (cartea a fost publicata si in Romania, titlul de la noi e “Salbaticie” si poate fi gasita aici).

Reese Witherspoon care are un club de carte, dincolo de activitatea ei ca actrita si producator de film, a citit romanul, l-a recomandat fanilor ei si a cumparat pe loc drepturile de ecranizare pentru compania ei de productie. Asa a aparut filmul “Wild” care o arata pe Reese in ipostaza lui Cheryl, foarte diferita de orice a fost cu ea pe ecrane pana acum.

Pe scurt, daca n-ati citit cartea, premisele de la care pleaca filmul sunt acestea: moartea mamei sale ii provoaca o criza, iar ea incepe sa se drogheze cu heroina si sa faca sex cu strainii. Fostul ei sot, Paul (interpretat de Thomas Sadoski), nu stie cum sa o ajute. Durerea a zguduit-o in cel mai rau mod cu putinta si va fi nevoie de ceva monumental pentru a o aduce inapoi la pofta sa de viata. Ceva de genul unei drumetii de 1.100 de mile prin salbaticie.

Premisa ar putea sa va duca cu gandul la un film simplu si usurel, dar regizorul Jean-Marc Vallee, in colaborare cu scenaristul Nick Hornby (autorul superbelor romane “High Fidelity” si “Turnul sinucigasilor”, traduse si la noi), ii da filmului o energie inspirationala, destructurand emotiile la fiecare pas ca sa arate spectatorilor ca si ei au trait asemenea situatii. Rezulta un montaj emotionant de doua ore care este insotit de cantecele, frazele si poeziile pe care Cheryl le recita in timp ce mergea.

Jean-Marc Vallee, care i-a ajutat pe Matthew McConaughey si Jared Leto sa castige Oscarul cu “Dallas Buyer’s Club”, a lucrat si la acest film cu acelasi director de imagine, Yves Belanger, asa ca spectatorul simte ca natura este un partener pentru personajul principal,  prezentat foarte frumos fara sa fie ostentativ, desi peisajele pe durata calatoriei sunt foarte spectaculoase.

Ce este foarte simpatic in aceasta alaturare de persoane din echipa – care sunt mai degraba de nisa, cool, smart, decat de succes de boxoffice –  este emotia pe care o pun cu totii pe o vedeta mainstream, Reese, si cum are ea capacitatea sa se transforme, fara ego si fara pretentii glam, cu un efort fizic imens (e prezenta in aproape toate cadrele filmului).

In ultimii ani s-a vorbit mult de experienta lui Cheryl Strayed, ea a mai scris si alte carti, a devenit speaker motivational, iar felul in care a transformat suferinta in ceva util pentru dezvoltarea personala, e un exemplu la care milioane de oameni au reflectat.

Astazi ne gandim mult la momentele in care vom rupe ritmul  si ne vom retrage intr-o salbaticie pentru a ne curata sufletul de stresul adunat in vremuri atat de solicitante.

“Wild” e un film ca o excursie de regasire care dureaza doua ore. De vazut neaparat, in liniste, cu un ceai aromat intr-o duminica in care cautati sa va reconectati cu propriul sine, sa primiti un impuls si o motivatie pentru a sta de la egal la egal cu propria voce critica din minte si a face pace.

„Wild” poate fi vazut la orice ora va doriti sa creati o atmosfera speciala in familia dvs, daca sunteti abonat Orange sau utilizator prepay Orange; poate fi inchiriat din sectiunea Movie Go din Orange TV Go pana pe 30 martie 2023. Il gasiti aici

Mai multe detalii despre serviciu puteti gasi aici.

Cu Orange TV Go vedeti tot ce va intereseaza, oriunde ati fi, va bucurati de filmele si emisiunile preferate chiar si când sunteti in miscare, in plus, puteti câstiga super premii la concursurile din aplicatie.

Puteti descarca aplicatia din Google PlayApp Store sau AppGallery  

Citește în continuare