Skip to content

Printul Harry solicita o revizuire judiciara a unei decizii a Ministerului de Interne care il impiedica sa finanteze personal protectia politiei pentru el si familia sa pe durata sederii in Regatul Unit.

Ca raspuns la o scurgere de informatii dintr-un tabloid britanic, un purtator de cuvânt al ducelui de Sussex, a declarat ca a fost „necesar sa se publice o declaratie care sa clarifice faptele” in ceea ce priveste cererile de securitate ale lui Harry, dupa ce cererea sa de revizuire judiciara a fost depusa in septembrie.

„Ducele si ducesa de Sussex finanteaza personal o echipa de securitate privata pentru familia lor, insa aceasta securitate nu poate asigura echivalentul protectiei necesara din partea politiei, necesara in timp ce se afla in Marea Britanie. In absenta unei astfel de protectii, printul Harry si familia sa nu se pot intoarce la domiciliul sau”, se arata in comunicat.

De când s-au retras din rolurile lor de membri de rang inalt ai familiei regale in 2020, Harry si sotia Meghan Markle si-au pierdut protectia politiei, care ar fi trebuit sa fie, conform legii, finantata de contribuabili. Ducele s-a oferit pentru prima data sa plateasca personal pentru securitatea din Marea Britanie pentru el si familia sa in luna ianuarie a aceluiasi an, in timpul unei vizite la Sandringham, conform declaratiei.

Desi acea oferta a fost respinsa, purtatorul de cuvânt al ducelui a declarat ca acesta ramâne dispus sa acopere costurile de securitate, „pentru a nu impune chetuiei pentru contribuabilul britanic”.

Scopul deciziei Printului Harry a fost „sa asigure siguranta sa si a familiei sale in timp ce se afla in Marea Britanie, astfel incât copiii sai sa poata cunoaste tara sa natala”, continua comunicatul.

Purtatorul de cuvânt a mentionat, de asemenea, calatoria lui Harry in Marea Britanie in iulie anul trecut pentru a dezveli o statuie in onoarea mamei sale decedate, printesa Diana. In timpul vizitei, securitatea sa a fost „compromisa din cauza absentei protectiei politiei” in timp ce parasea un eveniment caritabil.

Potrivit The Guardian, in acea vizita masina sa a fost urmarita de paparazzi.

„Odata cu lipsa protectiei politiei, vine un risc personal prea mare. Printul Harry spera ca petitia sa – dupa aproape doi ani de rugaminti pentru securitate in Marea Britanie – va rezolva aceasta situatie”, se mai arata in comunicat.

Citește în continuare