Skip to content

Un turist german a deteriorat celebra fantana a lui Neptun din Florenta dupa ce s-a urcat pe ea pentru un selfie. Autoritatile italiene s-au confruntat cu un record de cazuri de vandalism in aceasta vara.

Un turist din Berlin care vizita Florenta weekendul trecut s-a urcat pe faimoasa fantana a lui Neptun din Piazza della Signoria, din superbul centru al orasului renumit pentru arta Renascentista. Potrivit autoritatilor locale, acesta a escaladat monumentul de secol al XVI-lea pentru a face un selfie iar cand a coborat a rupt o bucata de marmura.

Incidentul s-a petrecut in noaptea de duminica spre luni (3-4 septembrie), iar barbatul, in varsta de 22 de ani, a fost surprins cu ajutorul unei camere de luat vederi care apartine primariei din Florenta. 

Dario Nardella, primarul Florentei, a publicat luni pe platforma X (cunoscuta anterior drept Twitter) imaginile inregistrate de camera de supraveghere, alaturi de o fotografie a turistului in timp ce se afla pe monument.

Monumentul a fost restaurat in totalitate in 2018, iar pagubele actuale, estimate de autoritati, sunt de 5.000 de euro. Nardella sustine ca turistul va fi amendat cu o suma substantiala.

In imagini, tanarul poate fi vazut cand traverseaza apa printr-o saritura, dupa care se urca pe carul statuii, isi face un selfie si coboara printr-un alt salt care are ca rezultat ruperea unei bucati din copita unuia dintre cei patru cai din marmura. Ulterior acesta fuge de la fata locului si este localizat cateva ore mai tarziu de politia locala cu ajutorul celorlalte camere de supraveghere din oras. 

Potrivit lui Tommaso Muccini, arhitectul care se ocupa in acest moment de Palazzo Vecchio si responsabilul pentru intretinerea monumentului, senzorii de alarma ai monumentului nu s-au declansat atunci cand turistul a intrat in fantana. El sustine ca tanarul a creat interferente cand a trecut prin fata proiectoarelor care lumineaza fantana, insa alarma a pornit cand acesta a iesit din zona respectiva.

Monumentul va fi reparat in luna octombrie cand sunt programate lucrari de intretinere. In timpul acestor lucrari vor fi actualizati si senzorii de alarma pentru a se declansa instant in speranta de a evita astfel de accidente in viitor. 

Fantana a fost comandata in 1559 de Cosimo I de Medici pentru a sarbatori casatoria dintre fiului sau, Francesco de Medici, cu Arhiducesa Ioana a Austriei. Opera de arta a fost finalizata in 1574. In decursul timpului a fost vandalizata de mai multe ori, iar la un moment dat sculptura lui Neptun a fost vopsita in culorile Italiei. 

Dupa inaugurarea fantanii in secolul al XVI-lea, aceasta devenit loc de spalat rufele si vasele, ceea ce a provocat deteriorarea si decolorarea marmurei. In secolele urmatoare a fost vandalizata aproape in totalitate, iar in secolul al XIX-lea a suferit deteriorari majore datorita diverselor evenimente publice din Florenta. In 1982, umarul lui Neptun a fost vopsit in culorile steagului Italiei dupa ce echipa nationala a castigat Cupa Mondiala FIFA. 

In 2005, un alt turist a incercat sa se urce pe sculptura lui Neptun ceea ce a dus la ruperea tridentului si a uneia dintre mainile sculpturii. Monumentul a fost restaurat in cele din urma in 2018 dupa mai multe promisiuni ale administratiei florentine si dupa o donatie de 1,5 milioane de euro din partea companiei de lux Ferragamo, care isi are sediul in Florenta.

Vara aceasta autoritatile din Italia s-au confruntat cu un val de incidente si de tentative de vandalizare a patrimoniului cultural. In cele mai multe cazuri este vorba de turisti indiferenti care nu au respect fata de monumentele publice. 

In luna iunie, un turist a scrijelit pe un perete exterior al Colosseumului din Roma numele sau si al iubitei sale folosind o cheie de usa. Tot la Roma, o turista s-a urcat pe Fontana di Trevi pentru a-si umple sticla cu apa. In august, un grup de turisti germani care vizitau Florenta au vandalizat cu graffiti pilonii din exteriorul Coridorului lui Vasari, un pasaj care leaga Ponte Vecchio de Galeriile Uffizi si Gradina Boboli.

Tot in august, un alt grup de influenceri germani au rasturnat si distrus o statuie veche de 150 de ani din gradina unei vile italiene din localitatea Villa Aleco. Acestia au incercat sa-si faca o fotografie stand lipiti de statuie iar aceasta s-a desprins de pe soclu si s-a spart. 

In urma acestor evenimente, Daniela Santanchè, ministra italiana a turismului, a declarat ca turistii care se comporta in acest fel sunt „vandali”, mentionand ca acestia nu au „niciun respect fata de patrimoniul cultural al tarii”. 

Desi s-a scris mult despre starea psihica tot mai precarea a oamenilor in perioada post-pandemica — mai ales a tinerilor si adolescentilor care sunt mai fragili la traume emotionale — si s-au facut chiar si studii de specialitate pe aceasta tema, nu s-au luat masuri in acest sens iar rezultatele sunt poate cel mai vizibile in derapajele din ultimele luni.

Eric Stuart, Presedintele Global Crowd Management Alliance — companie de experti in managementul multimilor — a declarat ca se observa o crestere a comportamentului agresiv la evenimentele live, inclusiv la concerte si meciuri sportive, de cand au fost ridicate interdictiile pandemice.

Intr-un interviu acordat Euronews Culture, Stuart a explicat ca „exista o schimbare clara in comportamentul oamenilor, exista mult mai putina toleranta, mult mai putina rabdare, mult mai multa agresivitate. Expresia care este folosita cel mai frecvent este sentimentul de indreptatire, oamenii se simt indreptatiti sa se comporte astfel. Cand vorbim cu colegii nostri din intreaga lume, din Australia, Noua Zeelanda, America, Canada, Irlanda, toata lumea spune acelasi lucru.”

Citește în continuare