Skip to content

Ce puteti face in weekend-ul 29 aprilie – 1 mai: premiere la teatru, musicalul semnat de Razvan Mazilu, premiera „Spioni de Ocazie” si restaurante cu meniuri pentru aceasta vacanta, targuri gastronomice

Traditional, 1 mai inseamna petreceri si voie buna, fiind considerata Ziua Internationala a Muncii, care se celebreaza cu pauza. Cu toate restrictiile cu privire la numarul de persoane in interior si capacitatile salilor de spectacole ridicate, fiind complet deschise salile de teatru si cinema, evenimentele de tip concert nu mai au limita de participare, programul cultural al orasului incepe sa se amplifice.

urban.ro recomanda cateva dintre evenimentele week end-ului pe care va rugam sa le vizitati si experimentati cu precautie.

Festivalul International de Film Transilvania in parteneriat cu Muzeul National de Arta al României (MNAR) anunta deschiderea Cinematecii TIFF@MNAR.

Cunoscuta pentru concertele care au loc aici, Sala Auditorium a MNAR, cu peste 400 de locuri, va deveni din 27 aprilie si locul de intâlnire al publicului cinefil pentru a urmari filme de arta, documentare si productii premiate la festivaluri internationale.

In cinematografe, ruleaza filmul documentar „Spioni de ocazie”, regizat de Oana Giurgiu.

Filmul este centrat pe primavara anului 1944, cand soarta multor piloti aliati cazuti in Europa de Est era necunoscuta. Biroul MI9 din Cairo a decis recrutarea unor agenti din randul sionistilor care emigrasera din aceste tari in Palestina, inainte de razboi. Misiunea lor era sa gaseasca prizonierii si sa organizeze o potentiala evadare.

Urban.ro va prezenta pe larg in zilele viitoare munca din spatele acestui documentar care vorbeste despre o lume a curajului si a determinarii, are intamplari are par ireale (oameni obisnuiti antrenati pe repede inainte sa devina spioni) si e realizat intr-o modalitate neexploatata pana acum – succesiuni de fotografii cu actori care recreeaza intamplarile de acum aproape 80 de ani.

Pe 30 aprilie la Teatrul Excelsior are loc premiera musicalului „Opera de trei parale”, pus in scena de Razvan Mazilu (care semneaza regia, coregrafia si costumele) cu participarea lui Dragos Buhagiar, autorul decorului.

In distributie sunt o parte importanta din colaboratorii lui Razvan Mazilu la alte muicaluri: Lucian Ionescu („We Will Rock You”, „Familia Adams”), Mihai Mitrea („Familia Addams”) Ana Udroiu („Familia Adams”), Maria Alexievici („We will rock you”, „Sunetul Muzicii”, „Familia Addams”), dar si actori cu care regizorul nu a mai colaborat, cum ar fi Mihaela Trofimov pe care o vedeti de obicei in productiile unteatru.

„Opera” care a dat lumii unul dintre cele mai cunoscute slagare ale ultimului secol este acum intr-o viziune care vorbeste fara menajamente despre lumea noastra plina de contraste si valori rasturnate. Un spectacol ca un theatrum mundi in care rasuna polifonia atâtor puncte de vedere contrastante ale societatii de astazi, reunite intr-o interogatie fundamentala: Ce inseamna sa fii OM?

Ultima saptamana din aprilie aduce publicului doua spectacole noi in salile din Bucuresti: o comedie cu Dragos Huluba, Paul Ipate si Catalina Grama la WonderTheatre, si o punere in scena a unui spectacol din literatura rusa, „Parinti si copii”, la TNB.

WonderTheatre anunta o noua premiera pentru intreaga familie, pe 29 aprilie 2022, comedia “O farsa de doi lei” cu Dragos Huluba, Catalina Grama Jojo, Andrei Mateiu, Paula Chirila, Paul Ipate si Maria Obretin. Spectacolul este regizat de Razvan Oprea, care semneaza si traducerea si adaptarea textului lui Marc Fayet, unul dintre cei mai premiati autori francezi de comedie.

Pe 30 aprilie, de la ora 19:00, la Sala ”Ion Caramitru” a Teatrului National Bucuresti are loc ”Parinti si copii”, un spectacol de o izbitoare actualitate tematica, in care veti regasi atmosfera teatrului rus cu personajele lui prinse intr-un labirint al emotiilor si discutiilor infinite, precum si umorul englezesc si ironia fina din condeiul dramaturgului irlandez.

Muzeul Municipiului Bucuresti a deschis expozitia „AMAN IN PLEIN-AIR. Invitatie in gradinile si parcurile lui Theodor Aman”.

Publicul va avea ocazia sa admire la Muzeul Theodor Aman (strada C.A. Rosetti nr. 8) lucrari realizate de pictor in ultimele doua decenii din viata. „Lucrarile aduse in fata publicului apartin preponderent ultimelor doua decenii din viata creatorului – perioada de maxima maturitate artistica, cand peisajele lui Theodor Aman devoaleaza pasiune si o mare bucurie in abordare, sentimente care astazi se transfera instantaneu in perceptia receptorului”, a declarat Greta Suteu, istoric de arta, muzeograf si curator.

Expozitia „Nicolae Iorga – 150 de ani de la nastere” este deja deschisa la Muzeul National de Istorie a Romaniei si va putea fi vizitata pana la finalul lunii mai 2022.

Muzeul National de Istorie a Romaniei il omagiaza pe Nicolae Iorga (1871-1940), la 150 de ani de la nastere, prin intermediul unei expozitii care pune in valoare un numar important de piese donate de catre profesorul univ. dr. Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga, piese ce formeaza Colectia „Iorga-Pippidi”, devenita parte a patrimoniului national.

Pentru ca traditional se servesc mici si multa voie buna la sarbatoarea de 1 mai, o serie de restaurante din oras au pregatit un meniu special.

La Anika, in weekend Chef Alexandru Dumitru a pregatit un meniu bazat pe trufandale si pastrama, detalii aici, la Soro.Lume, Chef Mihai Toader ofera o serie de bunatati „trecute prin caldura carbunilor de fag”, cu desert inclus, detalii aici, iar Chef Radu Dumitrescu pregateste la Voila o atmosfera „ca la Obor”, cu sampanie, mici si cartofi prajiti , detalii aici.

Daca vreti sa plecati din Bucuresti si ati ales ca destinatie Brasovul, se pot vizita 11 obiective turistice cu un bilet unic. Brasov Visit Ticket este disponibil si online.

Biletul ofera acces la Muzeul Prima Scoala Romaneasca, Muzeul de Arta Brasov, Muzeul Judetean de Istorie – Casa Sfatului si Bastionul Tesatorilor, Muzeul de Etnografie Brasov si cele trei sectii ale sale – Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului, Muzeul Etnografic Sacele si Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” Rupea, Muzeul de Arta Brasov si Muzeul „Casa Muresenilor” – inclusiv Casa „Stefan Baciu”.

Biletul a fost initial lansat in format fizic, ,Brasov Visit Ticket, iar acum acesta va putea fi achizitionat si online, fiind vandut prin intermediul platformei Booktes.com. Mai mult, biletul poate fi cumparat si de pe website-urile institutiilor muzeale sau la intrarea in fiecare obiectiv, prin accesarea unui cod QR.

Citește în continuare