Recent, istoria omenirii a fost pusa sub microscop, reanalizata, rescrisa si reinterpretata pentru a fi corectate o mare parte a inegalitatilor care au dominat societatile conduse de barbati albi. In timp ce in SUA si in tarile europene se vorbeste constant despre rasism, despre drepturile minoritatilor si despre identitatea de gen, exista o alta problema care afecteaza intreaga lume si care se vrea a fi solutionata.

Un punct de vedere il ofera Mary Ann Sieghart intr-un articol publicat in The Guardian in care se intreaba: „De ce picturile barbatilor costa de 10 ori mai mult decat ale femeilor?”. Sieghart este unul dintre cei bine documentati jurnalisti britanici pe aceasta tema dupa ce a publicat anul trecut cartea devenita best-seller: „The Authority Gap: Why Women Are Still Taken Less Seriously Than Men, and what We Can Do about it”.

Pentru a-si argumenta intrebarile pe care le ridica despre diferentele de bani pe care femeile le castiga in lumea artei, comparativ cu sumele exorbitante platite pentru lucrarile create de barbati, Sieghart apeleaza la cartea lui Helen Gorrill: „Women Can’t Paint: Gender, the Glass Ceiling and Values in Contemporary Art”. Istoric de arta, curator si artist, Gorrill a realizat un studiu amplu in care a analizat preturile a 5.000 de picturi vandute in intreaga lume si a conchis ca pentru fiecare lira castigata de o femeie din arta, un barbat primeste 10 lire, de 10 ori mai mult. Dupa ce a analizat mai multe industrii, Gorrill a realizat ca in lumea artei este „cea mai socanta disparitate de plata intre genuri.”

Acelasi lucru se poate observa si daca sunt comparate cea mai bine vanduta pictura realizata de un barbat – „Salvator Mundi” de Leonardo da Vinci vanduta cu 450 de milioane de dolari – si recordul de vanzare stabilit de o lucrarea creata de o femeie – 44,4 milioane de dolari pentru ” Jimson Weed/White Flower No 1″ de Georgia O’Keeffe. 

Comparatia nu este una tocmai corecta daca se tine cont de faptul ca, de-a lungul istoriei, femeile nu au avut voie sa studieze sau sa practice artele vizuale. Rolul femeii in societatea europeana dintre secolele XV-XVIII era de a fi dependenta de tatal sau de sotul ei. Femeile nu au avut voie sa practice medicina pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si nu au avut drept de vot pana in secolul al XX-lea. Conceptul de a lucra in afara casei nu exista asa ca nu aveau cum sa invete sa picteze.

Pentru a deveni pictor, drumul era destul de clar stabilit. La varsta de 12 ani trebuia sa te muti in casa unui maestru unde ramaneai ca ucenic pana la 15-16 ani. Ucenicul era asistentul care il ajuta pe maestrul-pictor in orice avea nevoie din punct de vedere practic. In schimb, primea educatia de baza in istoria artei si instructaj profesional. Pentru fete, drumul acesta nu era acceptabil.

Mai multe despre acest parcurs veti gasi si in articolul legat de cele mai cunoscute femei care s-au remarcat in lumea artei – pe care il puteti citi mai jos. Insa un exercitiu util in aceasta directie poate fi sa incercati sa enumerati 10 artisti si 10 artiste care s-au afirmat in pictura si sa observati in cat timp veti gasi raspunsurile.

Situatia s-a schimbat treptat in secolul al XX-lea si abia in anii ’70 a aparut miscarea feminista in randul istoricilor de arta, o miscare care a inceput sa chestioneze si sa critice modul in care omenirea si istoria le-a plasat pe femei in inferioritate fata de barbati. Articolul de baza care a starnit reconsiderarea femeilor in arta a fost „Why have there been no great women artists?” publicat de Linda Nochlin in Artnews in 1971 – poate fi citit aici.

La nivel financiar, lucrurile nu stau mai bine nici astazi daca sunt puse in comparatie cele mai bine vandute lucrari ale unor artisti in viata: Jeff Koons detine recordul pentru partea masculina cu 91 milioane de dolari in timp ce Jenny Saville a atins cota maxima de 12,5 milioane de dolari.

O situatie oarecum similara in ceea ce priveste cifrele se intampla si in Hollywood unde banii primiti de cele mai bine 10 platite actrite au fost de 5 ori mai putini decat cei mai bine platiti actori. 

In 2018, Scarlett Johansson a fost cea mai bine platita actrita din lume cu 40,5 milioane de dolari (datorita rolului „Black Widow din filmele Marvel) in timp ce George Clooney a dominat clasamentul masculin cu 239 de milioane de dolari, de 6 ori mai mult decat Johansson. 

Intr-un clasament in ordine descrescatoare a platilor din Hollywood, Johansson a fost singura femeie care aparea in top 10, figurand abia pe locul al saptelea. Cifrele au fost publicate de Forbes.

Un alt aspect controversat este faptul ca lumea artei se prezinta in mod obisnuit ca fiind un mediu cu valori mult mai liberale si mai progresist.

Tot din studiul realizat de Helen Gorrill s-a descoperit si ca pretul unei lucrari creste daca poarta semnatura unui barbat insa valoarea aceleasi lucrari scade daca este semnata de o femeie. Diferentele sunt cu atat mai neobisnuite cu cat 70% dintre studentii din facultatile de arta sunt femei. 

O cercetare similara a fost realizata si de o profesoara de la Oxford care a aratat lucrari create de o aplicatie bazata pe Inteligenta Artificiala unor colectionari de arta, fiecare lucrare fiind atribuita la intamplare unui barbat sau unei femei. Rezultatul a fost acelasi: cand auzeau asocierea cu un barbat, lucrarile erau mult mai favorite in detrimentul celor atribuite femeilor.

O explicatie sociologica a acestui fenomen a fost data de Frances Morris, directoarea galeriilor Tate Modern in materialul publicat in The Guardian: „Femeile artiste s-au descurcat mult mai prost pentru ca a existat o coluziune inconstienta intre piata de arta, istoricii de arta si institutii. Nimeni nu are incredere, toata lumea cauta confirmari. Si a existat un fel de istorie a confirmarii, pe care l-am putea numi canon. Si desigur, conventia si istoria au fost incadrate de patriarhat.”

In acelasi timp, in ultimii ani, au fost recuperate 2 artiste foarte importante pentru istoria artei: din perioada Barocului – Artemisia Gentileschi iar din secolul al XX-lea a crescut interesul in opera si viata Fridei Kahlo.

Atat Helen Gorrill dar si alti autori care au scris despre acest subiect, utilizeaza ca punct de pornire afirmatia artistului german Georg Baselitz din 2013 care a declarat ca „Femeile nu picteaza foarte bine. Este un fapt. Piata nu minte.”

In cartea ei – pe care o puteti achizitiona de aici – Gorrill argumenteaza ca arta creata de barbati este evaluata la o medie cu 80% mai mare decat cea semnata de femei. In acelasi timp, incearca sa demonstreze ca nu exista diferente atat de multe sau mari intre picturile create de barbati, comparativ cu cele ale femeilor. 

Studiul ei este bazat in principal pe lucrari create in Marea Britanie dar si o serie de picturi din Europa, SUA si Orientul Mijlociu. Si desi nu a intampinat dificultati in discutiile si interviurile pe care le-a avut cu artistii, curatorii sau galeristii din intreaga lume pentru a-si expune punctele de vedere cu privire la aceasta situatie, foarte putini dintre ei au fost de acord sa-si dezvaluite identitatea in cartea scrisa de Gorrill. Pentru cei mai multi, a intervenit frica de a fi interzisi de galerii sau muzee sau de a-si pierde agentii de vanzari din cauza punctelor de vedere progresiste.

Un raspuns pe care il utilizeaza Gorrill este cel al Grisseldei Pollock, un autor important in studiile feministe din istoria artei contemporane: „Problema, dragi frati, nu sta in stelele noastre, in hormonii nostri, in ciclu menstrual sau in spatiile interne goale, ci in educatia noastra si in institutii – educatia care include tot ce ni se intampla din momentul in care intram in aceasta lume cu simboluri pline de intelesuri, semne si semnale.”

Este o idee care a fost sustinuta in literatura inca din perioada Victoriana cand Virginia Woolf incerca in lucrarea „Profesii pentru Femei” sa demonteze ideea ca „femeile nu pot sa picteze, femeile nu pot sa scrie”. Era o fraza populara a epocii, menita sa le puna pe femei in postura de „ingeri ai casei”, asa cum se mentiona in poezia din 1854 a lui Conventry Patmore.

Pentru Gorrill, este esential sa aflam de ce munca artistelor valoreaza mai putin decat cea a barbatilor si concluzioneaza ca acest lucru se datoreaza numai faptului ca femeile au fost intotdeauna tratate ca membri secundari ai societatii si ca exista numeroase conotatii negative pentru diversele definitii ale termenului „feminin”.

Pollock considera ca femeile sunt tinute in loc de „mitul pictorului, imaginea occidentala a unui barbat alb, singurativ, chinuit.”

Exista si vesti bune: marile muzee au inceput sa organizeze campanii de achizitii care sunt dedicate strict lucrarilor create de femei iar cateva institutii si-au vandut chiar capodorele create de barbati pentru a avea fondurile necesare pentru astfel de investitii.

O alta miscare istorica a venit din partea curatorilor Bienalei de la Venetia deschisa anul trecut unde in Pavilionul Central in expozitia curatoriata de Cecilia Alemani au fost expuse 213 artist dintre care doar 21 au fost barbati.

Alte incurajari, mai discrete, au venit si din partea galeristilor si a caselor de licitatii care au inceput sa includa mai multe artiste in selectia de vanzari. Conform unor informatii publicate in The Guardian, preturile lucrarilor create de femei s-au ridicat cu 29% in ultimii ani. 

In Romania, subiectul este aproape inexistent din discutiile publice. Exista cativa specialisti care au realizat in ultimii ani expozitii  lucrarile artistelor romance insa discutia este momentan la punctul de inventariere si descoperire.

In timp ce discutia despre bani este inexistenta, Adrian Ghenie, Stefan Caltia, Nicolae Grigorescu si Corneliu Baba fiind printre cei mai bine cotati artisti romani la casele de licitatii, in ultimii ani au aparut discutii legate de istoria femeilor din arta romaneasca.

In timp ce europenii sau americanii dezbat plata echitabila, pe plan local situatia se afla in punctul de inventariere si expunere in premiera a unor artiste care au fost ignorate aproape un secol. Si in acelasi timp, se lucreaza la consolidarea unui statut societal al artistului roman, indiferent de gen.

Cel mai important proiect expozitional si editorial este „Centenarul femeilor in arta romaneasca”, lansat in 2017 si compus din expozitii, dezbateri, conferinte si 3 volume de carti bine documentate. Mai multe resurse veti gasi pe PostModernism.ro.

Primul volum al seriei „Centenarul femeilor in arta romaneasca” a fost lansat in 2017 si a inclus peste 1.000 de nume de artiste romance, si o serie de 7 lucrari pe aceasta tema dintre care numai una a fost scrisa de o femeie. Volumul al doilea a aparut a aparut in 2017 si includea un index de 2.185 de artiste iar volumul al treilea, intitulat „Artiste uitate din Romania: cercetari si studii despre contributia femeilor la istoria artei romanesti” a prezentat un index cu 2.400 de artiste femei in Romania. Cel mai recent volum a inclus si 20 de studii originale dintre care 15 au fost scrise de femei, un fenomen care arata progresul pe care il face studiul istoriei artei la nivel local. Poate fi achizitionat de aici.

Un lucru similar s-a intamplat la inceputul acestui an si in muzica clasica internationala. Sakira Ventura, profesoara in varsta de 28 de ani din Spania, a creat o harta interactiva pe care o utilizeaza ca un instrument menit sa aduca in centrul atentie compozitoarele „pierdute” de-a lungul istoriei.