Skip to content

Alergii de sezon sau coronavirus – cum sa identificati corect simptomele

In fiecare primavara, alergicii se confrunta cu o multime de simptome suparatoare, de la stranut, inflamatie pana la tuse sau dificultati in respiratie. Anul acesta, ei vor mai avea de infruntat o problema suplimentara, si anume teama de infectie cu noul coronavirus.

Alergiile sezoniere si infectia cu Covid-19 au unele simptome in comun, asta doar la prima vedere pentru ca, de fapt, manifestarile principale sunt diferite. Pentru a evita anxietatea sau atacurile de panica, cititi care sunt diferentele dintre cele doua afectiuni si ce ar trebui sa stie persoanele alergice in acest nou context.

Manifestarile specifice alergiei sezoniere sunt stranutul si rinoreea (secretiile nazale), iar acestea nu sunt asociate infectiei cu Covid-19. Simptomele infectiei cu noul coronavirus includ cel mai frecvent febra, tusea si, in cazurile mai grave, dificultati in respiratie. In vreme ce ultimele doua pot sa apara si in cazul alergiilor, persoanele alergice nu au febra.

Atunci cand cantitatea de polen este foarte mare si persoanele alergice nu reduc expunerea, simptomele pot evolua in prurit, dureri de sinusuri, dureri de cap, dureri de muschi, subfebrilitate si chiar pierderea mirosului. Multe dintre acestea sunt astazi asociate si noului coronavirus, motiv de ingrijorare pentru persoanele alergice.

Medicii recomanda in aceste cazuri administrarea medicatiei potrivite, distantarea sociala si monitorizarea simptomelor

Toata aceasta cascada de simptome nu trebuie sa-i ingrijoreze pe alergici. Atat timp cat respecta indicatiile generale, dar si cele ale medicului alergolog/pneumolog, nu ar trebui sa apara probleme. Doctorii militeaza pentru calm, continuarea vietii intr-un ritm cat mai aproape de cel normal si anuntarea personalului medical daca situatia se inrautateste sau apar alte simptome care nu au legatura cu alergiile.

Alergiile de sezon nu sunt un factor de risc, dar nici nu ofera imunitate pentru noul coronavirus

Inca de la inceputul aparitiei infectiei cu Covid-19, printre grupele de risc s-au numarat si cei cu astm, probleme respiratorii sau pulmonare. Persoanele cu alergii se situeaza la granita acestor categorii, pentru ei fiind foarte importanta constientizarea diferentelor dintre cele doua afectiuni, dar si monitorizarea corecta, astfel incat sa nu se minimalizeze riscurile situatiei pe care o traversam.

Alaturi de tratamentul si recomandarile medicului, alimentatia poate diminua manifestarile alergiilor de sezon.

Masurile benefice in acest context ar fi consumul de ceai verde si adoptarea unei diete mediteraneene, un stil alimentar care amelioreaza simptomele alergiilor, dar si pe cele ale astmului. Citricele, ananasul, pestele, fructele si legumele proaspete sunt recomandate in aceasta perioada. Ar fi bine sa se evite consumul excesiv de sare si de mancaruri condimentate pentru ca acestea pot agrava alergiile. In functie de situatie si gravitate, si eliminarea temporara a unor alte grupe alimentare, cum ar fi produsele lactate si cele din gluten, ar putea avea efecte benefice.

Citește în continuare