Skip to content

Pe Disney+ a fost lansata seria documentara „Chris Hemsworth: Dincolo de limite” in care actorul din THOR, alaturi de oameni de stiinta si medici, analizeaza reteta unei vieti longevive. In timpul filmarilor, Hemsworth a descoperit ca este predispus la Alzheimer.

Zilele trecute s-a lansat pe platforma de streaming Disney+ productia „Chris Hemsworth: Dincolo de limite” realizat de National Geographic. 

Este o serie documentara alcatuita din sase episoade in care Chris Hemsworth, unul dintre cei mai cunoscuti actori ai generatiei sale, se confrunta cu o serie de provocari fizice si mentale concepute de experti, oameni de stiinta si medici de talie mondiala pentru a descoperi diferite aspecte ale procesului de imbatranire.

Serialul a fost creat de Darren Aronofosky, regizor nominalizat la Oscar pentru „Lebada Neagra” si favorit la Oscarurile din acest an cu „The Whale”, prin compania sa de productie, alaturi de Hemsworth, Ben Grayson si Jane Root.

Formatul „Chris Hemsworth: Dincolo de limite” este unul de edutainment, menit sa educe si sa faca parte dintr-o seara placuta de relaxare in fata televizorului. 

Pe parcursul celor 6 episoade, informatii sunt condensate intr-un mod eficient, Hemsworth este ghidat constant de experti renumiti in fiecare domeniu. Insa productia are si o nota puternic personala pentru Hemsworth care apare in ultimul episod alaturi de sotia sa, Elsa, transformati prin procesul de imbatranire (cu machiaj prostetic), dansand in mijlocul unui azil pentru batrani.

Serialul dezvaluie modalitati prin care va puteti prelungi viata si mentine sanatatea la un nivel optim. Ideea este bazata pe tendintele actuale care indica un interes din ce in ce mai crescut pentru ingrijire, sanatate si descoperirea pasilor corecti pentru longevitate.

In fiecare episod, Hemsworth incearca provocari indraznete si emotionante alaturi de oameni din intreaga lume care au integrat lectiile longevitatii in propriile vieti, cu beneficii surprinzatoare. Trailerul seriei poate fi urmarit mai jos.

Alaturi de experti certificati, Hemsworth incearca sa descopere intregul potential al corpului uman si spulbera cunostintele conventionale despre optimizarea vietii, bazandu-se pe cele mai recente cercetari stiintifice.

Subiectul este abordat intr-un mod relevant pentru toate varstele si abordeaza teme precum rezistenta la stres, care sunt factorii care pot declansa propriile mecanisme de aparare ale corpului nostru impotriva bolilor batranetii, fasting, rezistenta fizica, memoria, dar si aceptarea procesului de imbatranire.

Pentru a trece prin ipostazele in care il vedeti vedea in serial – si in imaginile din acest articol – actorul de origine australiana a trecut printr-un program de pregatire fizica si emotionala. A fost ajutat de Ross Edgley, Dr. Petter Attia, Modupe Akinola, Dr.Sharon Sha, Dr.BJ Miller, Alua Arthur si Tanya Streeter.

Ross Edgley, atlet de sporturi extreme si autor al unor carti despre stiinte sportive,  ii pregateste corpul lui Chris pentru a inota in ape aproape inghetate. Oamenii de stiinta au stabilit in mai multe studii de specialitate beneficiile inotului in apa rece.

Dr. Peter Attia, medic specialist in longevitate de la Attia Medical, ii preda lui Chris stiinta imbatranirii si cum sa o combata prin diferite tehnici. Mai multe pe aceasta tema puteti descoperi mai jos.

Modupe Akinola, profesor la Columbia Business School, ii ofera lui Chris instrumentele necesare pentru a face fata stresului in timp ce Dr.Sharon Sha – medic si vicepresedinte in neurologie si stiinte neurologice in cadrul Centrului Stanford pentru tulburari de memorie, il ajuta pe Chris sa combata procesul de imbatranire a mintii.

Lista expertilor este completata de Dr. BJ Miller, presedinte si consilier la Mettle Health, care il ghideaza pe actor intr-o calatorie prin batranete si mortalitate in timp ce Alua Arthur il determina sa vorbeasca deschis despre propria moarte si mortalitate. Pe partea fizica, Tanya Streeter, scafandru profesionist, il antreneaza sa isi tina respiratia sub apa si sa isi depaseasca limitele fizice ale organismului.

Seria face parte dintr-un contract pe care Hemsworth il are cu National Geographic de a produce continut pe teme care il pasioneaza in mod special, fie ca este implicat ca protagonist sau producator. Este un proiect care deschide usa pentru alte productii similare pe viitor.

In timpul filmarilor, care au inclus zeci de analize medicale si teste menite sa mapeze istoria medicala a lui Hemsworth, actorul a descoperit ca este predispus la Alzheimer.

Pe langa intrebarile legate de moarte si depasirea limitelor fizice, Hemsworth a fost nevoit sa integreze in noul serial si momentul in care descopera ca este predispus la Alzheimer. 

Intr-un studiu al ADN-ului actorului, medicii au descoperit ca are doua copii ale genei APOE4, una mostenita pe cale materna, alta pe cale paterna. Este o gena care are cel mai ridicat risc de declansare a bolii Alzheimer. Unul din patru oameni poarta cel putin o copie a acestei gene dar numai intre 2% si 3% din populatia mondiala le are pe amandoua.

Intr-un interviu acordat revistei Vanity Fair dupa lansarea serialului, Hemsworth a declarat ca nu si-a dorit sa transforme vestea intr-un moment senzational si dramatic. In acelasi timp, ii era teama de acest moment, cunoscand istoria genetica a familiei sale, in special a bunicului.

„Mi-au luat sange si au facut o serie de analize iar planul era sa imi spuna in timpul filmarilor care sunt rezultatele si cum putem imbunatati anumite aspecte ale vietii mele. Dar Peter Attia, care este doctorul de longevitate in acel episod (n.r. episodul 5) si supervizor al intregii productii, l-a sunat pe Darren Aronofsky si i-a spus ca nu crede ca ar trebui sa anunte lerezultate in timpul filmarilor. Si-a dat seama ca este nevoie de o conversatie privata. A fost destul de socant pentru ca mi-a spus la telefon.”, a declarat Hemsworth in Vanity Fair.

In episodul 5, Doctorul Attia afirma ca Hemsworth este de 8 pana la 10 ori mai predispus decat alti oameni sa dezvolte Alzheimer in viitor. Desi s-a speriat, actorul a inceput sa caute mai multe informatii pe subiect si a oferit ca exemplu situatia bunicului sau care sufera de Alzheimer si pe care nu l-a mai vazut de cativa ani: „Mama spune ca este un tip foarte prietenos. Nu cred ca isi mai aminteste prea multe lucruri si vorbeste cand in olandeza, care este limba lui de origine, cand in engleza, si cateodata le amesteca si include si cuvinte noi.”

In interviul din Vanity Fair – pe care il puteti citi aici in intregime – Hemsworth divagheaza constant de la gravitatea situatiei cu umor si considera ca este cel mai bun mod in care trebuie sa priveasca aceasta problema.

Actorul se declara recunoscator ca a descoperit din timp aceasta predispozitie genetica si este pregatit sa lucreze cu aceeasi ambitie cu care s-a pregatit pentru rolurile din „Thor” – recent in „Thor: Love and Thunder” – sau ‘Star Trek”, „Men in Black: International”, ‘Extraction” si „Ghostbusters”.

„E intens sa navighezi printr-o astfel de situatie. Cei mai multi dintre noi evitam sa vorbim despre moarte in speranta ca o vom evita cu totul. Cu totii avem credinta ca o vom rezolva cumva. Si apoi, dintr-o data, ti se spune ca ai acesti indicatori uriasi care arate spre moarte ca fiind o ruta spre care te indrepti. Si atunci te loveste realitate, propria mortalitate. (…) Ca orice alte problema din lume, acum va trebui sa lucrez mai mult la partea asta. Cand ai o predispozitie la boli cardiovasculare, cancer sau orice altceva, solutia sta intr-un somn mai bun, in managementul stresului, in nutritie, miscare si fitness. Sunt aceleasi unelte care se aplica.”, a adaugat actorul in Vanity Fair.

Recent, Hemsworth a lucrat cu George Miller la o continuare pentru „Mad Max: Fury Road” pentru un rol misterios despre care nu a dorit sa ofere momentan detalii. Intre timp, anul viitor il veti vedea din nou pe marile ecrane in continuare „Extraction 2” in regia lui Sam Hargrave pe scenariul scris de fratii Russo.

Puteti urmari productia „Chris Hemsworth: Dincolo de limite” pe Disney+.

Citește în continuare