Skip to content

Fragment carte. Cho Nam-joo, De dragul Nadiei Comăneci

Visurile lui Koh Mani sunt mari, pe potriva admirației pentru campioana Nadia Comăneci, dar alegerile ei, limitate, iar eșecul se dovedește o posibilitate continuă. Și totuși, în acest roman lucid și empatic, fetița dezamăgită de viață devine o femeie care găsește puterea de a merge mai departe.

Eroina romanului De dragul Nadiei Comăneci este la fel de reprezentativă pentru Coreea contemporană ca tânăra Kim Jiyeong, protagonista cu care s-au identificat cititoare din întreaga lume. Copil unic care locuiește împreună cu familia într-o casă modestă dintr-un cartier periferic nevoiaș, departe de magazinele luxoase sau de complexele de apartamente confortabile, Mani visează să devină gimnastă, motivată de asemănarea numelui ei cu cel al  campioanei absolute, Comăneci. Iar apoi, toată viața, așa cum o gimnastă trebuie să mențină un echilibru perfect pentru a evita căderea de pe bârnă, Koh Mani face efortul constant de a rămâne neclintită, în ciuda presiunilor la care este supusă la fiecare pas.

„Premiul a fost acordat romanului De dragul Nadiei Comăneci, care exaltă capacitatea de a-ți depăși condiția și a răzbi, datorită credinței de nestrămutat în binele universal, într-o lume dominată de calcule cinice.“ — Motivația juriului Premiului Hwangsan 

„Pentru mine, numele Nadiei Comăneci e sinonim cu visul și speranța. Copil fiind, am crescut cu sufletul la competițiile la care a participat. Aș fi onorată să pot trimite înapoi în România toată susținerea de care m-am bucurat. Mulțumiri cititorilor din România și dragii mele Nadia.“ — Din Seul, Cho Nam-Joo

CHO NAM-JOO s-a născut la Seul în 1978. A urmat cursurile Facultății de Sociologie din cadrul Universității Ehwa. A lucrat timp de zece ani ca scenaristă pentru diverse programe de televiziune. În 2011 a câștigat Premiul Grupului Editorial Munhakdongne cu romanul său de debut Gwireul giurimyeon (Dacă ai asculta), povestea unui tânăr cu o inteligență extraordinară, care, deși suferă de autism, reușește să își găsească locul în lume. În 2016 a câștigat Premiul Hwangsan pentru tineri autori cu cel de-al doilea roman al său, De dragul Nadiei Comăneci (Komanechireul wihayeo; Humanitas Fiction, 2026), inspirat din propria copilărie, în care protagonista, o tânără pe nume Koh Mani, își imaginează că este renumita gimnastă Nadia Comăneci. Apărut în 2016, bestsellerul internațional Kim Jiyeong, născută în 1982 (82 nyeonsaeng Kim Jiyeong; Humanitas Fiction, 2021) are ca punct de plecare experiența personală a autoarei. Romanul a primit în 2017 Premiul „Scriitori de azi“, a fost votat „Cartea anului“ de către librarii coreeni, iar în 2018 depășise deja un milion de exemplare vândute. La sfârșitul lui 2020, vânzările s-au ridicat la peste 1,8 milioane de exemplare. Imediat după publicarea în limba engleză, cartea a devenit New York Times Notable Book of 2020 și Editors’ Choice Selection Best Books of 2020, fiind considerată una dintre cele mai bune cărți ale anului de Time Magazine și NPR, iar în Marea Britanie, de Guardian și Red Magazine.

Cartea a apărut la Editura Humanitas Fiction, colecția „Raftul Denisei“, 2026 în traducere și note de Diana Yüksel și o găsiți aici.

Fragment carte. Cho Nam-joo, De dragul Nadiei Comăneci

În timp ce îndesam grăbită în gură bucăți mari de carne, antrenoarea a dat drumul televizorului și a pornit aparatul video. Pe ecran era o gimnastă cu părul prins în coadă și breton des, tuns drept deasupra sprâncenelor. Avea gene lungi, nasul drept și capul mic și rotund. Cum se face că toate gimnastele au capetele mici și frumoase?

Invidia mi‑a trecut repede, căci în curând nu mi‑am mai putut dezlipi privirea de ecran. Gimnasta a întins larg brațele la capătul bârnei, a făcut trei pași ritmați, apoi și‑a luat zborul ușoară ca o pasăre, ba nu, ca o pană, și a aterizat perfect, fără să se clatine. Corpul ei mic și delicat s‑a întins ca un arc în timp ce pe chipul ei calm se citea încrederea.

La paralele era perfecțiunea întruchipată. Îmim amintea de micii creveți de apă dulce pe care îi vedeam când mergeam cu tata la râu. În razele soarelui reflectate de apă, creveții străluceau ca niște mici zâne de cleștar, de o frumusețe ireală. Fetița cea energică și‑a luat avânt de pe bara joasă și a sărit ca un crevete pe deasupra apei. Când am văzut cum a făcut o rotire largă pe bara înaltă și de‑acolo a sărit încolăcindu‑se pe bara joasă ca o pală de vânt, pur și simplu am salivat de plăcere. Următoarele bucăți de carne le‑am înghițit pe nemestecate.

— E Comăneci. Nadia Comăneci. O zeiță legendară a gimnasticii, a spus antrenoarea.

Am simțit că întâlnirea mea cu Nadia Comăneci e mâna destinului. Iar antrenoarea mi‑a confirmat presimțirea, dându‑mi apă la moară:

— Am știut că ești deosebită din clipa în care te‑am văzut. Koh Mani, numele tău e special. Koh‑Ma‑ni. Seamănă bine cu Co‑mă‑neci.

Nadia Comăneci a obținut legendarul punctaj maxim, nota 10, de șapte ori. Pentru asta era nevoie ca toți arbitrii dintr‑o comisie să acorde în unanimitate același punctaj, ceea ce era aproape imposibil. La Jocurile Olimpice de la Montréal, în 1976, după încheierea evoluției Nadiei, pe tabela electronica a apărut nota 1.0. Era o notă absurd de mica pentru un exercițiu pe care spectatorii îl aplaudau în picioare. Toată lumea era uluită. Antrenorii s‑au ridicat să protesteze, dar o arbitră a strigat: „Nu e 1. E 10!“ Tabela de marcaj nu afișa numere mai mari de 9,99. Cu zecele acela fantastic, Nadia Comăneci a devenit eroina de la Montréal.

Auzind povestea de la antrenoarea mea, mi‑am simțit corpul în flăcări. Aveam fața încinsă. Mintea mi s‑a încețoșat și mi se părea că‑mi iese fum pe ochi și pe gură. Parcă mă lovise o boală. Parcă sufeream din dragoste. În clipa aceea m‑am îndrăgostit nebunește de gimnastică. Nu‑mi mai amintesc cum am reușit să ajung acasă în ziua aceea. Chiar și după ce m‑am întins în pat, tot la Nadia mă gândeam. Apoi, peste noapte, chiar m‑am îmbolnăvit. Mă durea burta. Prima mea friptură nu‑mi căzuse bine, mai ales că o și mâncasem fără să mestec. Dormitorul părinților era răscolit pentru instalarea țevilor, așa că ne îngrămădeam toți trei în camera mea. Cum mă foiam întruna, nici mama nu putea să doarmă.

Citește în continuare