Skip to content

Astazi incepe Festivalul National de Teatru.Vor fi 30 de spectacole din tara, 3 productii internationale, masterclass-uri si lansari de carte

Festivalul National de Teatru (FNT) – a 33-a editie – incepe astazi la Bucuresti si va dura 11 zile si va oferi publicului diverse spectacole si evenimente legate de arta scenica.

Deschiderea oficiala are loc la ora 17.00, in Foaierul Tapiserii al Teatrului National „I.L. Caragiale” din Bucuresti,

Selectia FNT33 include 30 de productii de teatru din Romania si trei spectacole straine. In program sunt cuprinse si dezbateri, conferinte, expozitii, evocari, lansari de carte de teatru, spectacole lectura, ateliere de creatie, prezentari de institutii si proiecte culturale, intalniri si dialoguri cu artisti invitati, evenimente online, spectacole radiofonice, precum si „FITS la FNT” – un focus asupra Festivalului International de Teatru de la Sibiu, ajuns anul acesta la editia cu numarul 30.

Echipa de curatori FNT 2023 – formata din Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu si Calin Ciobotari – a vizionat peste 150 de spectacole, cu premiera in stagiunea 2022-2023, realizate in teatre de stat si teatre independente.

Curatorii au optat pentru creatori si creatoare cu estetici diferite si limbaje teatrale variate, alegand productii pe care le-au considerat relevante pentru tema din acest an a Festivalului National de Teatru: „FNT, laboratoarele sensibilului”. Ei s-au lasat ghidati in alegere de aceste principii generale: calitatea de cercetare artistica a spectacolului; atmosfera de laborator teatral recognoscibila, intr-o forma sau alta, in produsul scenic finit; potentialul de crestere a unor echipe teatrale; reprezentativitatea; componenta etica sau interesele publicului.

Chiar in deschiderea Festivalului cu numarul 33, incepand cu ora 19:00, la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului National, se va juca „Catarina And The Beauty Of Killing Fascists”/„Catarina si frumusetea de a ucide fascisti”, textul si regia apartinand lui Tiago Rodrigues, apreciat dramaturg, producator, regizor si actor portughez, directorul Festivalului de Teatru de la Avignon (Franta). O a doua reprezentatie va avea loc pe data de 21 octombrie, in aceeasi sala a TNB, de la ora 18:00.

Tiago Rodrigues marturiseste ca in spectacolul sau el incearca activarea a ceea ce simte ca ar fi „una dintre virtutile cardinale” ale teatrului: sa propuna personaje care, prin ceea ce gandesc, spun si fac pe scena, prin modul in care o fac, „ne ingaduie sa gandim si altfel despre viata noastra”.

Tot in prima zi de FNT va fi prezentat, de la ora 22:00, la Teatrul Odeon, Sala Studio, spectacolul invitat din strainatate „Oh My Sweet Land” / „O dulcele meu pamant”, concept si interpretare – Corinne Jaber. Este o productie Young Vic Theatre (Anglia), Théatre de Vidy (Elvetia), jucata in limba engleza si tradusa pentru publicul din festival in limba romana.

In data de 21 octombrie, pe aceeasi scena, incepand cu ora 19:30, va avea loc inca o reprezentatie cu „O dulcele meu pamant”. Corinne Jaber, actrita, scenarista si regizoare este de origine siriana-germana. S-a nascut la München. A crescut in Germania, dar a trait si in Canada. A jucat in numeroase productii teatrale internationale, atat in limba engleza, cat si in limba franceza, printre care „Mahabharata” lui Peter Brook, „A Dybbuk for 2” de si cu Bruce Myers, „Beast on the Moon” de Irina Brook (pentru care a obtinut, in Franta, Premiul „Molière” pentru cea mai buna actrita).

Cel de-al treilea spectacol invitat in Festival este o productie britanica (The Royal Lyceum Theatre, Edinburgh): „Truth’s a Dog Must to Kennel”/„La cotet, adevar cainos”, programat la TNB, Sala Atelier, in data de 26 octombrie, ora 21:30 si in data de 27 octombrie, ora 17:00. Se va juca in engleza, cu traducere in romana.

Textul spectacolului si interpretarea apartin lui Tim Crouch – dramaturg, performer si regizor de teatru experimental din Marea Britanie.

Tim Crouch crede ca adevaratul loc al teatrului este in mintea spectatorului: „Actiunea scenica nu este decat o incercare de a declansa ceva acolo si, daca reusim, publicul devine cel mai important, devine colaboratorul dominant al actului teatral. Imi doresc ca ei, oamenii din public, sa genereze singuri aceste imagini, sa le vada, fara ca eu sa fiu nevoit sa le arat! In mai multe randuri, in aceast spectacol, ii cer publicului sa vada cu urechile. Dupa parerea mea, aceasta este cea mai puternica relatie cu putinta. Spectatorul asculta cu atentie, pentru ca asa va putea vedea in interiorul sau. Treaba mea este sa fiu cat mai precis, sa fac in asa fel incat sa dau voie teatrului sa se intample in interiorul spectatorului, cat mai liber posibil”.

Citește în continuare