Skip to content

Un neurobiolog si un fizician au folosit Inteligenta Artificiala pentru a recrea o pictura ascunsa sub o panza a lui Picasso

Doi oameni de stiinta care lucreaza la intersectia dintre arta si inteligenta artificiala au scos la vanzare o serie de lucrari bazate pe reconstructia unei opere de arta pierdute a lui Santiago Rusiñol, ascunsa sub una dintre panzele lui Picasso. Momentul lansarii a fost ales pentru a coincide cu 48 de ani de la moartea lui maestrului spaniol.

Proiectul, numit Oxia Palus, este ideea a doi doctoranzi de la University College of London, Anthony Bourached si George Cann. 

Software-ul dezvoltat de acestia foloseste inteligenta artificiala prin machine learning, retele si algoritmi de transfer neuronal create de cercetatorii de la Universitatea Tübingen din Germania. Cu ajutorul acestora au analizat cu razele X suprapuse peste operele de arta. Pe baza lucrarilor cunoscute a lui Picasso, computerul poate genera o versiune color a compozitiei ascunse sub lucrare.

Duo-ul stiintific a testat mai intai acest proces pe „Batranul Chitarist” a lui Picasso, publicand rezultatele intr-o lucrare intitulata „Raiders of the Lost Art” in 2019.

Pana in prezent, Oxia Palus a generat imagini color cu 20 de tablouri pierdute, descoperite doar cu ajutorul razelor X. Urmatorul pas a fost utilizarea printarii 3D pentru a produce panze cu tuse si pensulatie realista ale picturilor pierdute. „Exista mii de lucrari potentiale pe care le-am putea vedea in urmatorii ani, lucrari care nu au mai fost vazute de sute de ani”, a declarat Cann pentru Artnet News.

Este un proiect neobisnuit pentru cei doi oameni de stiinta. Studiile lui Bourached se bazeaza pe neurostiinta, in timp ce Cann depune eforturi pentru a detecta viata pe Marte. Numele Oxia Palus provine de fapt din lucrarea de disertatie a lui Cann.

Bourached si Cann si-au botezat replicile lucrarilor datorate ultimelor tehnologii ca „NeoMasters” si spera sa aplice intr-o zi acelasi proces si lucrarilor pierdute pentru care exista doar o descriere scrisa.

Prima recreere fizica a unui tablou pierdut provine din lucrarea lui Picasso din 1902, „La Miséreuse accroupie”. Fiind un tanar artist care nu-si permite materiale noi, a pictat-o ​​pe o lucrare existenta a unui contemporan de-al lui, spaniolul Santiago Rusiñol.

Dovezi ale acestei picturi pierdute puteau fi vazute prin crapaturile de pe suprafata operei, dezvaluind urme ale celeilalte compozitii aflate sub pictura actuala. Dar abia dupa ce Galeria de Arta din Ontario, care detine piesa, a examinat-o cu un scaner portabil cu raze X in 2018, compozitia pierduta a iesit la iveala. Se crede ca pictura originala descrie un peisaj deluros in „Jardin Laberint d’Horta din Barcelona”. Rusiñol, liderul miscarii catalane moderniste, este probabilul autor luat in considerare.

Pe baza acestei ipoteze, Bourached si Cann au pregatit inteligenta artificiala in stilul lui Rusiñol si au generat o posibila versiune color a radiografiei recent descoperite.

Ulterior, au creat o editie de 100 de panze imprimate 3D pe care le-au vandut sub forma de NFT-uri pe un blockchain. Panzele imprimate sunt de vanzare la galeria MORF pentru 11111,11 dolari fiecare si au, de asemenea, tehnologie anti-frauda, cu un cod unic legat de NFT-ul asociat.

Aceasta practica a aparut aproape ca o surpriza si a prins avant in ultimele saptamani, reusindu-se tranzactii spectaculoase pentru lumea artei. 

Citește în continuare