Skip to content

(Interviu) Nichita Matei, romanul de 21 de ani care a castigat jobul de reporter la festivalurile verii din Marea Britanie: „A trebuit sa vad cu ochii mei felul in care vietile oamenilor se pot schimba printr-o experienta de un weekend.”

In luna februarie, platforma britanica de evenimente Skiddle a facut anuntul jobului ideal pentru iubitorii de muzica live. Planuiau sa plateasca 9000 de euro unui reporter de festival care sa participe la 11 festivaluri din vara anului 2022, in schimb acesta va trebui sa surprinda cele mai frumoase momente din fiecare eveniment si sa posteze pe retelele de socializare ale platformei Skiddle.

Pe langa intrarile la festivaluri, Skiddle a asigurat si o parte din cazari dar si masa si transportul reporterului de festival.

Intr-o serie de coincidente care ar parea fantastice, jobul a fost obtinut de romanul  Nichita Matei, in varsta de 21 de ani, nascut la Bucuresti, care studiaza in Marea Britanie de 8 ani, fiind absolvent de Filosofie, Politica si Economie la celebra Universitate Oxford.

Lisa Braithwaite, Senior Marketing Manager la Skiddle a declarat ca „L-am ales pe Nichita datorita personalitatii sale vibrante pe care a aratat-o in prezentarea video trimisa, experienta lui in crearea de continut video si entuziasmul lui pentru muzica live si evenimente. Avem incredere ca va face o treaba grozava pana cand va termina cu toate festivalurile din aceasta vara.”

Locuind in prezent in Manchester, Nichita a primit in februarie linkul articolului de pe Urban.ro in care se anunta oferta jobului Skiddle. I-a fost trimis de mama lui, Rodica Matei, care a incercat sa-l incurajeze sa-si urmeze pasiunea pentru muzica, mai ales ca in urma cu 2 ani a inceput sa isi compuna propriile melodii pe care le va lansa in curand. Dupa ce mama lui a impartasit cu noi bucuria faptului ca Nichita a castigat jobul de reporter de festival, echipa Urban.ro a urmarit traseul lui pentru a afla cum a trait aceasta experienta, ce a invatat din ea si cum simte diferentele dintre scoala romaneasca si cea britanica. Va invitam sa-l descoperiti mai jos intr-un interviu luat zilele trecute.

Ca parte din jobul pentru Skiddle, incepand cu luna mai, Nichita a creat o serie de „Jurnale de Festival”. Si-a folosit atat experienta anterioara de YouTuber – in urma cu 5 ani avea peste 30.000 de abonati pe contul de YouTube unde isi explora pasiunea pentru jocuri pe computer – dar si experienta de vorbit in public pe care si-a aprofundat-o prin participarea la competitii nationale de Dezbateri in Marea Britanie. In plus, a scris si o serie de articole despre festivaluri care au fost publicate pe Yahoo.com sau pe WalesOnline.

Cum ai reactionat cand ti-a trimis mama ta stirea de pe Urban.ro?

Prima data, am ignorat-o. Ea stia planul meu pentru 2021-2022, si anume sa ma concentrez pe muzica. Dupa ce a citit stirea voastra, mama a venit la mine cu o stire despre un post care m-ar putea plati 9000 de euro. Nefiind impresionat de o suma de bani, i-am zis sa ma lase in pace, pana cand a spus „platit ca sa mergi la festivaluri”, dupa care am ciulit urechile si m-am uitat mai bine. Am aplicat in seara aia.

De ce te-ai inscris in concurs, ce te-a atras la propunerea de festivalier?

In primul rand, ideea de „market research”, sa invat cu ce se mananca industria muzicala la nivelul la care vreau sa ajung eu. Toata viata am fost obsedat de muzica, ca si ascultator, dar pana nu am inceput sa creez propria muzica, nu am fost asa de curios despre festivaluri. Am fost la concerte cu pana la 300 de persoane, in scena indie din Manchester, dar niciodata la un eveniment atat de mare ca si Parklife sau Dream Valley (decat poate la revelion in Piata Constitutiei, cand eram mic). A trebuit sa vad cu ochii mei felul in care vietile oamenilor se pot schimba printr-o experienta de un weekend.

In ce a constat concursul, care au fost pasii pe care i-ai urmat pentru a-l castiga?

Prima faza a avut 3 parti: CV-ul, un mini-formular si o scrisoare de intentie. Dupa ce am trecut de prima faza, mi-au cerut un videoclip in „stil de reporter”, intentionat vag, ca sa imi dea libertate creativa. Dupa videoclip, initial nu m-au primit, dar pana la urma mi-au dat o sansa la interviu. De la primul rand pe care l-am scris, principiul a fost acelasi: „I’m here to have fun”.

Nu e o slujba care sa ma preseze, cum am considerat de multe ori ca ar putea fi o cariera traditionala, este un vis pe care am sansa sa-l traiesc. Scrisoarea de intentie a avut un ton glumet, la fel ca si formularul cu intrebarile lor. Cand am aplicat la concurs, cea mai mare sansa pe care o aveam ca sa ies in evidenta era sa fiu exact cine sunt de fapt. Sunt fericit ca a functionat, si stiu ca sefii mei au apreciat pozitivitatea.

Presupun ca s-au inscris multi tineri la concurs. Care crezi ca au fost atuurile tale in selectie, de ce te-au ales pe tine?

In 2012, am inceput sa postez clipuri pe YouTube, am strans 33.000 de abonati si am dezvoltat abilitati de comunicare pe care sefii mei le-au apreciat. Poate a contat si faptul ca am pus Oxford in CV sau poate a fost atitudinea. Dar cred ca cel mai mult m-a ajutat detasarea, acest concurs a fost un vis pentru mine, nu o constrangere. Astfel, am avut sansa sa lucrez cu Skiddle.

A fost pur si simplu genial din punctul de vedere al unui fan. Am intalnit oameni cu care am avut experiente incredibile, prieteni cu care o sa ma regasesc din nou, a fost exact cum as fi vrut. 

Cum a decurs jobul de festivalier: la cate festivaluri ai fost, cum a fost legatura cu cei de la Skiddle? 

A fost ca o lumina pentru mine. Am vazut live artisti ai carora sunt mare fan precum Tyler The Creator, am vazut rapperi care se adreseaza unor nise in care as vreau si eu sa cant – Arrdee si Headie One, Grime si Drill, dar si muzicieni de care nu auzisem vreodata si pe care nu o sa ma pot opri sa-i ascult – Mae Muller, Mahalia si legende ca Richard Ashcroft. A fost pur si simplu genial din punctul de vedere al unui fan. Am intalnit oameni cu care am avut experiente incredibile, prieteni cu care o sa ma regasesc din nou, a fost exact cum as fi vrut. 

In total am fost la 3 festivaluri: Highest Point in Lancaster, Dream Valley in Kent si Parklife in Manchester. Am calatorit in masina cu sefii mei, uneori m-au trimis cu trenul, la primul m-au pus si in hotel. Nu pot sa le reprosez nimic, proiectul s-a terminat prematur dintr-un cumul de factori care nu a tinut de mine si am invatat cu totii ceva din asta pentru anul viitor, cand il vor restructura si cand m-au invitat sa aplic din nou.

Care a fost cel mai greu moment din jobul tau la cele 3 festivaluri?

Desi am un temperament sociabil, a fost greu sa fiu singur la Festivalul Dream Valley unde nu stiam pe nimeni. Am mers din cort in cort, am inregistrat, mi-am folosit atuurile actoricesti, dar odata ce am intalnit grupul cu care am petrecut a doua parte a festivalului, cadrele filmarii la care lucram pentru Skiddle au inceput parca sa respire. A trebuit sa invat din nou cum sa editez videoclipuri, sa imi planific inregistrarile, sa fiu mai atent la compozitie. Tehnic vorbind, a fost foarte implinitor, in proportie cu dificultatile. 

Ce ti s-a parut cel mai interesant din tot ce ai avut de facut?

Cel mai intersant a fost sa pot sa vad artistii live, o experienta pe care nu am mai avut-o in felul asta. Mi-a placut mult sa editez clipurile, sa reinterpretez imaginile pe care le-am inregistrat, am si scris niste bloguri care au fost publicate pe site-ul lor.

Care a fost cel mai emotionant din concertele pe care le-ai vazut? Erai fanul vreunei trupe?

Lewis Capaldi a fost incredibil! Pe aceeasi scena pe care a cantat si 50cent, mii sau zeci de mii de oameni in tandem, nota cu nota, cuvant cu cuvant, reproducand refrene pe care le-am fredonat cu totii de-a lungul carantinei, poate asta a fost cel mai emotionant. Baieti plangand, fete tipand de pe umerii lor, un haos si un paradis totodata! Rapperii britanici Central Cee si Headie One m-au facut sa fug de prietenii mei ca sa ajung in fata scenei iar Shy FX si Hybrid Minds, mi-au adus aminte de facultate cand mergeam la concerte Drum’n’bass weekend dupa weeekend. 

Stiu ca acum esti in Manchester dar anterior ai absolvit Filosofie, Politica si Economie la Oxford. Cum a fost viata la Oxford si ce lectii simti ca au fost cele mai valoroase din experienta de acolo?

A fost cam la fel ca si viata la orice facultate: excese tineresti, o perioada de auto-descoperire, cu dificultati printre momente pe care mi le voi aminti mai dulci decat au fost, probabil. 

O lectie esentiala este ca trebuie sa fii implicat 100% in ceea ce faci, cu inspiratie si perspiratie totodata, degeaba te chinui daca nu simti ca iti e relevant tie ca persoana. Pe partea academica, am invatat cum sa iau propriile decizii, sa imi apreciez limitele intelectuale si unde sa caut ca sa gasesc informatia care imi trebuie. E mai usor sa te prefaci ca le stii pe toate, decat sa le arati intervievatorilor tai ca experienta ta, desi limitata, este sustinuta de entuziasm si curiozitate. 

Am studiat Finante si, fiind roman, evident ca ma intereseaza sa-mi rezolv problemele cu banii. Dar m-au ajutat neurostiinta pe care am studiat-o, dar si filosofia realitatii si constiintei simt ca m-au pregatit bine pentru mediul epistemologic instabil in care traim astazi. Iar Etica, de la Platon pana la Kant pana la Mill, o regasesc tot mai des in eforturile mele de a fi un om mai complet. 

Dar nici in UK nici in Romania nu o sa ai succes academic doar ascultandu-i pe profesori, ai nevoie de initiativa si un fel de obsesie sanatoasa. In Romania ar trebui recunoscuta si rasplatita mai mult curiozitatea, chiar si cand are manifestari neobisnuite si greu de inteles.

Cum vezi experienta de scoala UK versus Romania, ce crezi ca am avea de schimbat la noi?

Cand am venit in UK, la matematica am fost un tratat ca si vreun prodigios. Spoiler alert: nu sunt un prodigios. In anul 11 (clasa a 9-a la noi), ei inca nu stiu seturi si intersectii, teoreme geometrice pe care noi le stim noi din clasa a 5-a, chiar si cum sa inmultesti numere mari sau cum sa convertesti decimale cu perioada. 

Pe de alta parte, tehnologia pe care o folosim in Anglia, permite o aprofundare multi-modala, aprofundata cu table electronice cu proiectoare, resurse din intreaga lume pentru ca sunt scrise sau traduse in limba engleza. Dar nici in UK nici in Romania nu o sa ai succes academic doar ascultandu-i pe profesori, ai nevoie de initiativa si un fel de obsesie sanatoasa. In Romania ar trebui recunoscuta si rasplatita mai mult curiozitatea, chiar si cand are manifestari neobisnuite si greu de inteles. Multi copii sunt diagnosticati cu ADHD, de exemplu, pentru ca nu pot sta locului, de fapt au niste curiozitati care se exprima in alte feluri. Acestea ar trebui receptate si dezvoltate, mai ales de la copiii care par ca nu vor avea succes academic. 

Ai facut scoala si in Romania presupun? Si daca da, mai pastrezi legatura cu colegii de aici?

Da, inca tin legatura cu colegi, desi cu mai putini decat mi-as dori, si in frecvente reduse. Nu am mai fost in Romania din vara 2018, am emigrat pe 3 Oct 2014 si inca port bratara anti-tantari pe care o purtam atunci, ca si simbol. Cand ma intorc, o sa port alta bratara. Si planuiesc sa reintegrez partile din mine pe care le-am lasat in Bucuresti, dar trebuie mai intai sa ma tin pe picioarele mele. 

Ce ai facut dupa Oxford si la ce lucrezi acum in Manchester?

Din iulie 2019, creez muzica. Nu cantasem o nota pana atunci, nu scrisesem o rima, nimic. Ascultam albumul lui Billie Eilish cand m-am dus in Amsterdam in aprilie 2019 si atunci s-a produs o schimbare majora in mine, cand am realizat ca trebuie sa imi folosesc si partea simtitoare, si partea analitica a creierului. Ramasesem repetent la partea simtitoare. 

In carantina, pentru ca am fost fortat sa stau acasa cel putin un an, a fost o oportunitate pe care nu o sa o mai am vreodata: sa invat sa cant si sa scriu cantece. Inainte de fiecare examen din anul 3, ma trezeam cu o ora inainte si cantam la chitara. Nu cred ca m-a ajutat sa iau un punctaj mai inalt, dar sigur mi-a adus obiectivul mai aproape. Dupa ce am absolvit in septembrie anul trecut, mi-am dat un an sa ajung cu muzica mea intr-un punct in care simt ca fac tot ce pot sa fac, sa nu mai fie o diferenta intre ce vreau sa creez si ce pot. Pentru multi, anul ‘sabatic’ consta in calatorii. Eu am calatorit muzical, am meditat mult, m-am izolat mult. Sunt gata sa ies in lume din nou. Am cateva piese gata, pe care vreau sa le lansez la sfarsitul verii, inceputul toamnei. 

Ce ai vrea sa faci pe viitor?

Sa creez cea mai buna versiune a viitorului, intr-atat cat am control asupra lui. Nu pot sa previn un armagedon nuclear sau climatic, dar pot sa imi micsorez amprenta de carbon; nu pot sa ii conving pe-ai mei sa se comporte ca si Dalai Lama, dar pot sa fiu mai calm cu ei. Obiectivele mele s-au reorientat, de pe partea materiala pe cea spirituala, insa amandoua se constrang una pe cealalta. Vreau sa-mi ating potentialul, si sa ii ajut pe cei din jurul meu sa faca acelasi lucru. Pentru asta am nevoie de materiale, dar materialele in sine nu mai sunt obiectivul.

Cum crezi ca te va ajuta jobul din vara aceasta pentru ce urmeaza sa faci pe viitor?

In atat de multe feluri, in primul rand, am inteles o functie importanta a muzicii, si anume cea terapeutica. Cand am vazut-o pe Mae Muller cum vorbea despre despartirile ei, si echivalentul unui stadion intreg ii striga inapoi versurile pe care le-a scris, am inteles ca versurile nu pot fi un efort machiavelic, trebuie sa fie sincere si chiar umile. Pana si simpla reimprospatare a exercitiului de a edita videoclipuri mi-a restarnit impulsurile de a crea videoclipuri. Si stiu clar ca identitatea vizuala este esentiala pentru un artist muzical. In plus – si va multumesc mult voua, celor de la Urban.ro pentru asta – mi se ofera o platforma in consecinta asumarii acestei responsabilitati, mi se ofera sansa de a-mi spune povestea, cel putin mica parte pe care am avut sansa sa o traiesc pana acum. 

Citește în continuare

Au mai rămas

Vezi trailerul