Skip to content

Andrew Garfield si Miles Teller ar putea juca rolul lui Iisus Hristos in noul film al lui Martin Scorsese. La 81 de ani, cineastul este unul dintre regizorii de talie mondiala care planuieste cele mai ambitioase proiecte din cariera.

Recent au fost dezvaluit numele celor doi actori pe care Martin Scorsese ii are in vedere pentru a juca in noul sau film despre viata lui Iisus Hristos. Este vorba despre Andrew Garfield, in varsta de 40 de ani, si Miles Teller, in varsta de 37 de ani. Varstele lor sunt importante, tinand cont de faptul ca istoricii sustin ca Iisus ar fi murit undeva intre 33 si 38 de ani.

Potrivit publicatiei americane Variety, momentan nu stie daca actorii vor juca roluri separate sau daca amandoi sunt luati in considerare pentru rolul principal. 

In ceea ce il priveste pe Scorsese, cineastul in varsta de 81 de ani demonstreaza ca varsta nu conteaza cand vine vorba de o cariera artistica si de munca, in general. Dupa cele 10 nominalizari obtinute recent la Oscar pentru filmul „Killers of the Flower Moon”, regizorul si-a trasat deja planul pentru urmatoarele sale proiecte. Planuieste sa filmeze doua pelicule una dupa alta: prima este despre Iisus iar a doua va fi un film biografic despre Frank Sinatra.

Pentru a avea libertate creativa, Scorsese are in plan sa ocoleasca sistemul strict al studiourilor de la Hollywood si vrea sa finanteze independent proiectul despre viata lui Iisus.

Planul lui Scorsese este de inteles deoarece studiourile de la Hollywood au tendinta de a se implica enorm in montajele filmelor pentru a se asigura ca vor face pe plac sau nu vor supara anumiti spectatori. Insa fiind vorba despre o poveste care are la baza aparitia religiei moderne ─ despre spiritualitate, un subiect care este personal pentru Scorsese ─, cineastul planuieste sa gaseasca alte surse de finantare care i-ar permite sa aiba libertate in ceea ce priveste ecranizarea povestii.

Filmul nu va fi bazat pe Biblie ci pe cartea “Viata lui Iisus”, o reconstituire fictiva a vietii lui Iisus publicata in 1973 de Shūsaku Endō. Este o abordare similara cu drama “Silence” din 2016, adaptata de asemenea dupa un roman al lui Endō, in care Andrew Garfield a jucat rolul principal. “Silence” a fost al treilea proiect al lui Scorsese care ecraniza povestea unor figuri religioase care trec prin provocari legate de credinta, dupa “Patimile lui Hristos” din 1988 si “Kundun” din 1997.

Productia pentru pelicula despre Iisus este asteptata sa inceapa in a doua parte a acestui an, filmarile ar urma sa se desfasoare in Israel, Italia si Egipt. In ceea ce priveste Israelul, s-a putea dovedi o provocare logistica prea mare, avand in vedere ca tara este in razboi cu Hamas in Gaza.

Intr-un interviu acordat recent la Festivalul de Film de la Berlin, Scorsese a recunoscut ca inca nu este sigur cum va aborda un film centrat pe unul dintre cele mai faimoase personaje din istorie.

Intr-o conversatie purtata la Berlin, cineastul a declarat: “Ma gandesc la asta chiar acum. Nu sunt foarte sigur ce fel de film voi face, dar vreau sa fac ceva unic si diferit, care sa dea de gandit si, sper, sa fie si distractiv. Nu sunt inca foarte sigur cum sa procedez. Poate ca voi dormi putin si apoi ma voi trezi si voi avea o idee noua despre cum sa o fac. Posibilitatile de a face un film, conceptul de Iisus, ideea de Iisus provine intr-adevar din trecutul meu de om format in Lower East Side, din interesul meu pentru catolicism, pentru preotie, ceea ce a dus, cred, in cele din urma la filmul Silence.”

In cazul in care Garfield va ajunge pe platourile de filmare, va fi prima data cand va lucra impreuna cu Scorsese de la Silence, din 2016. Desi a fost unul dintre cele mai apreciate filme ale anului respectiv de criticii de specialitate, pelicula a avut incasari dezastruoase din box-office, obtinand 24 de milioane de dolari dintr-un buget de 50 de milioane de dolari (suma estimata fara costuri de marketing).

In privinta celuilalt proiect pe care il va filma anul acesta, cel despre viata lui Frank Sinatra, Scorsese nu are momentan unda verde pentru a incepe productia.

Tina Sinatra, fiica legendarului cantaret, controleaza drepturile de autor asupra imaginii lui Sinatra si nu si-a dat binecuvantarea pentru proiect. Insa acest lucru nu l-a impiedicat pe Scorsese sa stranga deja distributia pentru film: Leonardo DiCaprio l-ar juca pe Frank iar Jennifer Lawrence ar putea fi Ava Gardner, a doua sotie a acestuia, care a destramat casnicia lui Sinatra cu Nancy Barbato, mama Tinei. 

Pe langa aceste proiecte, Scorsese are la orizont si o colaborare cu Steven Spielberg pentru serialul „Cape Fear” pentru Apple TV+. Vor fi producatori executivi ai proiectului, bazat pe filmele din 1991 si 1962 — Scorsese a regizat filmul din 1991 care a fost produs de Amblin Entertainment, compania lui Spielberg.

Intre timp, Scorsese va juca in filmul „In the Hands of Dante”, in regia lui Julian Schnabel, alaturi de Jason Momoa, Gerard Butler, John Malkovich si Al Pacino.

Scorsese nu este singurul regizor din randul celor peste 75 de ani care se pregatesc sa realizeze cele mai ambitioase proiecte din cariera. 

Un exemplu in acest sens este Francis Ford Coppola, in varsta de 85 de ani, care a fost anuntat recent drept favorit al competitiei Festivalului de Film de la Cannes 2024 cu “Megalopolis”. Tot la Cannes au fost anuntate proiecte regizate de David Cronenberg, in varsta de 81 de ani („The Shrouds”) si Paul Schrader, in varsta de 77 de ani („Oh, Canada”). Schrader a scris scenariul pentru filmul de referinta al lui Scorsese, „Taxi Driver” din 1976.

Un alt veteran aflat in “arena” cinematografiei este Ridley Scott care, la 86 de ani, se pregateste sa lanseze unul dintre cele mai asteptate filme ale anului: continuarea peliculei “Gladiatorul” care ii are in rolurile principale pe Paul Mescal si Denzel Washington.

La randul sau, Spielberg, in varsta de 77 de ani, se mentine, de asemenea, ocupat. Urmatorul sau proiect va fi un film despre OZN-uri, bazat pe o idee originala proprie.

Bineinteles, lista cineastilor veterani este condusa de Clint Eastwood care, aflat la 93 de ani, tocmai a incheiat montajul pentru „Juror No. 2”, un thriller cu Nicholast Hoult in rolul principal.

Cariera lui Martin Scorsese poate fi aprofundata in volumul „Martin Scorsese: O calatorie”, tradus in limba romana si publicat anul trecut la Editura Nemira.

Autoarea Mary Pat Kelly le ia interviuri atat lui Scorsese, cat si celor alaturi de care a realizat capodopere precum „Soferul de taxi”, „Taurul furios”, „Regele comediei”, „Baieti buni” sau pelicula „Crimele din Osage County: Bani insangerati”, lansata in toamna acestui an.

Robert De Niro, Paul Newman, Liza Minnelli, Nick Nolte si multi altii ofera o perspectiva intima si fara precedent asupra modului in care au fost gandite aceste filme iconice, dar si asupra obstacolelor care aproape au compromis realizarea lor. Cu o prefata semnata de Leonardo DiCaprio si un cuvant-inainte semnat de criticul de film Mihai Fulger, cartea le ofera cititorilor ocazia de a patrunde in culisele vietii personale si profesionale a regizorului.

Citește în continuare