Skip to content

„Sarutul”, cea mai cunoscuta lucrare a lui Gustav Klimt poate fi daruita de Ziua Indragostitilor sub forma de NFT-uri. Cadoul este autorizat de Muzeul Belvedere din Viena.

Declarata cea mai reprezentativa imagine a unui cuplu de indragostiti din lume, cea mai cunoscuta lucrare a lui Klimt va putea fi daruita anul acesta de Ziua Indragostitilor. Muzeul Belvedere din Viena si casa de licitatii artèQ vor lansa un proiect special care ofera publicului sansa de a achizitiona parti din faimoasa lucrare de arta „Sarutul” sub forma de NFT(non-fungible token).

Sarutul, piesa centrala a Muzeului Belvedere, se afla pentru prima data intr-un proiect NFT si ofera o alternativa la modul in care sunt trimise declaratiile de dragoste.

Opera a fost scanata digital la cea mai inalta rezolutie, mai apoi divizata in 10.000 de piese individuale de forma patrata, inimitabile, ce vor fi puse in vanzare sub forma de NFT-uri. Fiecare cumparator va primi titlul de proprietar prin intermediul platformei thekiss.art, unde lucrarea poate fi vazuta in intregime, si va avea posibilitatea de a grava o declaratie de dragoste care sa fie livrata odata cu piesa NFT.

Dincolo de declaratiile de dragoste, muzeul se asteapta ca vanzarea sa fie un succes in randul colectionarilor de NFT.

Cele 10.000 de NFT-uri pot putea fi achizitionate la un pret de aproximativ 1.850 de euro per piesa.

Cei interesati se pot inscrie pe White List inca din 26 ianuarie, iar pe 9 februarie vor putea completa tranzactia printr-o autorizatie speciala. NFT-urile vor fi livrate proprietarilor in mod aleatoriu pe 14 februarie, dupa procesul de „minting” care sigura rezistenta la falsificare si includerea piesei in blockchain. 

„Faptul ca fiecare piesa este unica si poate fi personalizata pentru persoana iubita face ca aceste NFT-uri sa fie atat de valoroase”,spune Wolfgang Bergmannm, managerul de proiecte al Muzeului Belvedere. 

Institutia a adoptat initiativa datorita cresterii fenomenului NFT, iar in ultimii ani a oferit un interes sporit lumii digitale prin proiecte care integreaza realitatea augmentata.

„Ce inseamna sa detii o opera de arta in era digitala? Cresterea NFT-urilor a preocupat lumea artei inca de la lansare, din 2020. Conversia reproducerilor digitale in originale virtuale arata noi forme de interactiune cu operele de arta, iar din punct de vedere financiar, ar trebui luate in serios, dar desigur, trebuie privite si jucaus”, a declarat Stella Rollig, directorul general al Belvedere.

Muzeul Belvedere a fost fondat in 1907 si prezinta a doua cea mai mare colectie de arta din Austria, incluzand cele mai importante opere ale lui Gustav Klimt si Egon Schiele.

Galeriile muzeului sunt dispersate in cele doua palate baroce de secol al XVIII-lea si sunt insotite de gradini si spatii verzi de relaxare. 

Colectiile permanente includ peste 18.000 de opere de arta care acopera o istorie de 900 de ani. Printre acestea se numara cea mai mare selectie de lucrari realizate de Gustav Klimt – 24 la numar, inclusiv „Sarutul” – dar si creatiile unor artisti precum Claude Monet, Vincent van Gogh, Auguste Rodin si Egon Schiele.

O alta idee de cadou pentru Ziua Indragostitilor este sa vizitati Castelul Peles acolo unde veti gasi mai multe lucrari de arta create de Gustav Klimt.

Pictorul a fost invitat in studentie in Romania de catre Regina Maria ca parte din proiectul sau personal de a le oferi un sprijin tinerilor artisti. Klimt a facut parte dintr-un program de “schimb de studenti”, a locuit o vara la Peles si, in semn de multumire, a pictat tapiteriile din sala de teatru, plus o fresca.

Pana atunci, puteti vizita online o expozitie Google Arts & Culture in care au fost recreate digital si recolorate 3 dintre picturile pierdute ale lui Klimt.

Citește în continuare