Skip to content

Solidaritate: Filarmonica de Stat Arad a sustinut un concert in curtea Spitalului Judetean. La Focsani tineri au dus flori medicilor. In lume artistii mari incurajeaza la randul lor medicii

foto profimedia

Cinci muzicieni din Filarmonica de Stat Arad au concertat in curtea Spitalului Judetean, in semn de recunoastere a efortului depus de personalul medical. Acestia au venit cu instrumentele si au cantat pentru medici si asistente.

”Va multumim din suflet pentru aceste momente. A trecut mai bine de un an de cand nu am fost la Filarmonica si suntem zi de zi la spital. Ne bucuram ca sunteti alaturi de noi si va multumim pentru sustinere”, a spus dr. Dana Olar, medic primar pneumolog, medic sef Sectie Pneumologie, citata de News.ro.

Nu este primul astfel de gest adus medicilor aradeni care trateaza pacienti de covid. Buchete si cosuri cu flori au fost aduse la Spitalul Judetean, tot in semn de apreciere pentru eforturile personalului medical, in ciuda protestelor care au avut loc in intreaga tara.

Si la Spitalul Judetean din Focsani au fost tineri care au multumit doctorilor care trateaza bolnavii covid cu buchete de flori si mesaje de multumire, ca raspuns la protestele din tara. „Suntem astazi aici pentru a multumi cadrelor medicale pentru eforturile lor, pentru ca in vremurile acestea nesigure, in care tuturor ne este frica, ei ne dau curaj, ne dau speranta. Am decis sa le aducem flori in semn de multumire pentru tot ceea ce fac si oricine isi doreste sa-si arate sustinerea si multumirea pentru ceea ce fac medicii nostri, poate sa aduca in zilele urmatoare flori aici, in fata spitalului”, a declarat Ioana Lovin, eleva la Liceul Cuza Clasa a XII-a din Focsani, citata de G4Media.

Inspiratie pentru artistii romani. Dupa ce a facut rapelul la vaccin, violoncelistul Yo-Yo Ma a cantat in timp ce astepta sa treaca cele 15 minute, dupa imunizare.

Yo Yo Ma, unul dintre cei mai apreciati violoncelisti din lume, a primit doza de rapel a vaccinului impotriva Covid-19 la un centru de vaccinare din Massachusetts. Dupa imunizare, s-a asezat in sala de asteptare, pe un scaun din plastic si a inceput sa cante la violoncelul sau.

Nu a fost un concert gandit dinainte, artistul pur si simplu a vrut sa multumeasca in felul sau atat oamenilor care au venit sa se vaccineze, cat si celor care lucreaza la centrul medical.

Si Bansky este unul dintre artistii care sustine personalul medical. Lucrarea realizata de Banksy, Game Changer, a fost scos la licitatie.

Lucrare este estimata intre 2,5 si 3,5 milioane de lire sterline, fondurile vor merge catre Serviciul National de Sanatate din Marea Britanie. Banksy a donat in anul 2020 desenul Spitalului General din Southampton, in timpul primului val al pandemiei globale de COVID-19. De la inceput, artistul si-a exprimat dorinta ca lucrarea sa fie scoasa ulterior la licitatie, iar fondurile sa mearga catre Serviciul National de Sanatate din Marea Britanie.

In 2020, la debutul pandemiei, mai multi artisti au fost solidari cu personalul medical.

Pearl Jam, Ben Gibbard de la “Death Cab for Cutie”, Ciara, Brandi Carlisle si alti artisti din Seattle si-au unit fortele pentru un concert de binefacere, “All in WA”, care a avut loc pe 10 iunie 2020. Fondurile stranse in urma acestui show au mers catre organizatii care sprijina personalul medical, familiile si comunitatile afectate de pandemia cu Covid-19.

Si Liam Gallagher, The Script si Rick Astley au sustinut concerte pentru personalul medical din Marea Britanie. Gallagher a inchiriat 02 Arena pentru concert. Artistul a dorit sa le multumeasca astfel celor implicati in lupta contra pandemiei cu Covid-19. Concertul a avut loc joi, 29 octombrie 2020, pe O2Arena, in Londra, iar personalul medical a putut sa-si rezerve doua bilete.

Citește în continuare