Skip to content

Ce puteti face in weekend-ul 28-30 mai: toate cinematografele deschise, concerte live, premiere la teatru si o plimbare la pas prin Bucuresti

Suntem in a treia saptamana de relaxare a restrictiilor, iar veste buna este ca toate cinematografele s-au deschis pentru public.

Chiar daca masurile urmeaza sa se relaxeze si mai mult, urban.ro va recomanda cateva dintre evenimentele week-end-ului si va rugam sa le vizitati si experimentati purtand masca si respectand distantarea sociala.

De asemenea, incepand din acest weekend pana in 17 octombrie, de la Bulevardul Kiseleff pana la Calea Victoriei, precum si o serie de strazi adiacente, vor fi inchise in intervalul 11-23, sambata si duminica, pentru a reda orasul pietonilor.

Daca va era dor sa vedeti un film in cinematograf, saptamana aceasta s-au deschis toate cinematografele.

Prima saptamana de la redeschiderea portilor e gandita sa aduca filme atat pentru intreaga familie cat si  filme premiate, productii din zona fantastica, de comedie si actiune.

NOMADLAND (3 premii Oscar pentru cel mai bun film, cea mai buna actrita, cel mai bun regizor), ANOTHER ROUND (Oscar pentru cel mai bun film strain, cu Mads Mikkelsen) iar, de la Pixar, SOUL (Oscar pentru cea mai buna animatie),

Pentru cei carora le era dor de un film romanesc avem acum pe ecrane pe castigatorul Ursului de Aur la Berlin, BABARDEALA CU BUCLUC SAU PORNO BALAMUC, iar la categoria comedii, Robert de Niro, Morgan Freeman si Tommy Lee Jones se intorc in THE COME BACK TRAIL.

De asemenea, este si premiera filmului “Poate mai traiesc si azi”, regizat de Tudor Cristian Jurgiu, o poveste de dragoste cu elemente de basm, si spune povestea Clarei si a lui Vlad, doi tineri aflati intr-o relatie cu probleme de sincronizare. Sedusi de ideea unei iubiri perfecte, ca-n filme si carti, cei doi fac totul ca s-o traiasca pe propria piele.

Filmele lui Paul Calinescu sunt disponibile publicului in acest weekend la Cinemateca Eforie.

Calinescu a fost un pasionat de film care si-a transformat pasiunea, la 1934, in primele documentare sonore despre tara noastra. Proiectul isi propune sa readuca in atentia publicului cinefil filme romanesti din toate timpurile, grupate in programe distincte, scopul fiind largirea cunoasterii cu privire la istoria filmului romanesc, dar si din nevoia de a readuce in atentia publicului contemporan filme si personalitati artistice, neglijate, in mod inexplicabil, in ultimele decenii.

8 premiere noi in teatrele din Bucuresti: Mihai Constantin vs Razvan Vasilescu, Florina Gleznea vs Madalina Anea, Alexandru Potocean vs Richard Bovnoczki, Cuzin Toma vs Tudor Aaron Istodor sunt doar cateva dintre duelurile” de pe scena.

Premiera „Henric al IV-lea” in regia lui Vlad Cristache la Teatrul Odeon are loc in acest weekend. Marius Stanescu e Henric al IV-lea, rol jucat de-a lungul anilor de George Constantin, Adrian Pintea sau Marcel Iures.

Teatrul Odeon pune in scena spectacolul „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, traducerea Ion Frunzetti, regia Vlad Cristache, un spectacol care oscileaza intre iluzie si realitate, intre joc si adevar, intre nebunie si luciditate, intre masca si anti-masca.

Povestea pusa in scena cu premiera pe 22 mai si reprezentatii pe 23, 28 si 29 mai este despre un tanar costumat in Henric al IV-lea in timpul unei partide de calarie, care sufera un accident in urma caruia ramane cu ideea fixa ca el este realmente Henric al IV-lea, imparatul german din evul mediu. Timp de 20 de ani, cei din anturajul lui, ii intretin aceasta iluzie, insa o intalnire neasteptata ii dezvaluie acestuia o revelatie.

Din seria concertelor live, in Gradina Urbana vor avea loc concertul Coma (vineri, 28 mai, de la 19.00) si Taraful de la Varbilau (duminica, 30 mai, de la 19.00), iar la Clubul Taranului – este un concert The Groovy Bastards (sambata, 29 mai, de la 19.00).

„Impreuna mergem inainte” – „Together.Forward” este tema pe care IQOS o abordeaza in acest an in cadrul Romanian Design Week 2021 prin intermediul parteneriatului pe care l-a realizat cu doi artisti romani experimentali: Obie Platon si Adrian Damian.

Noile instalatii de arta pe care le puteti experimenta in cadrul colaborarii IQOS si Romanian Design Week 2021 vor avea ca scop reconectarea oamenilor cu designul, cu tehnologia si cu arta gandita ca o realitate care deschide o fereastra spre viitor.

Experienta IQOS din cadrul Romanian Design Week se numeste „Art for Air”, iar primul proiect lansat este un mural de 35 de metri patrati care decoreaza o cladire din centrul Bucurestiului. Lucrarea isi propune sa ofere o noua perspectiva asupra spatiului urban.

Muzeul de Arta Recenta prezinta o expozitie dedicata sportului si educatiei fizice in cultura vizuala a Romaniei. Mari sportivi romani participa la intalniri cu publicul in cadrul expozitiei.

La Muzeul de Arta Recenta (MARe) s-a deschis expozitia „C.S.A. Clubul Sportiv al Artelor. Reprezentarea sportului in arta romaneasca de la 1900 pana azi” incepand de miercuri, 12 mai. Pentru aceasta expozitie, echipa curatoriala a alcatuit un portofoliu cuprinzator de reprezentari ale celor mai diverse sporturi, de la cele mai populare (fotbal, atletism, gimnastica, tenis, handbal, rugby, schi, sah etc.) la cele mai specializate, care cer echipamente si tehnici aparte (motociclism, echitatie, golf, aviatie etc.).

Expozitia cartografiaza peisajul extrem de divers al interesului artistic pentru sport si educatie fizica in cultura vizuala a Romaniei si prezinta 53 de lucrari de arta (pictura, desen, sculptura, fotografie, video, instalatie), realizate de 48 de artisti romani, din colectiile a 12 muzee din tara, peste noua colectii private si a patru galerii de arta. Printre lucrarile expuse vor fi si lucrari de patrimoniu sau de tezaur semnate de artisti ca Iosif Berman, Ion Barladeanu, Alexandru Ciucurencu, Ion Grigorescu, Ion Jalea, Lea Rasovszky, SADDO, Roman Tolici sau Mihai Zgondoiu.

Sezonul expozitional de primavara MNAC 2021 s- a deschis deja  la Palatul Parlamentului. Noile expozitii, 5 la numar, vor putea fi vizitate pana pe 26 septembrie 2021, acestea cuprinzand lucrari de Ciprian Muresan, proiectul „Laborator artistic de carantina” pornit de studentii de la Facultatea de Istoria si Teoria Artei in timpul pandemiei, Vioara Bara, Ana Adam si 35 de artisti si perfomeri romani sunt expusi la etajul al treilea in „Simti – Aluneci – Canti. De la o scena la alta”. Curatorul este Kilobase Bucharest.

Muzeul poate fi vizitat doar cu respectarea conditiilor de siguranta impuse de COVID-19. Costul unui bilet este de 20 lei, poate fi achizitionat atat la intrarea in muzeu cat si online aici.

Un nou spatiu dedicat artistilor s-a deschis intr-o fosta inchisoare de tranzit a Securitatii din Bucuresti. Proiectul are o expozitie de grup cu Geta Bratescu, Florina Coulin, Paul Neagu, Lia Perjovschi si Ion Grigorescu.

Atelierele Malmaison sunt o noua destinatie artistica in Bucuresti, cu studiouri ale artistilor, galerii, spatii de proiect, artist-run etc. Evenimentul este marcat de o expozitie de grup, “Corp real”, unde sunt expuse lucrarile artistilor Geta Bratescu, Florina Coulin, Paul Neagu, Lia Perjovschi si Ion Grigorescu.

Povestea cladirii Malmaison incepe cu o cazarma, Cazarma Regimentului de Garda Calare, ridicata in secolul al XIX-lea la initiativa lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Romane Unite.

In Aeroportul Otopeni a fost deschis un muzeu de arta romaneasca. Prima expozitie va putea fi vizitata pana pe 30 septembrie 2021.

In zona de imbarcare a Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti a fost deschis Art Safari Airport Museum, un muzeu de arta contemporana romaneasca organizat de Art Safari si Compantia Nationala Aeroporturi Bucuresti.

Pentru cei care se deplaseaza prin tara, urban.ro a facut si o lista de muzee din Romania in care puteti vedea capodopere de arta de la Rembrandt, Monet, Rodin, Klimt, Titian, Jan Van Eyck si Rubens.

In ceea ce priveste turismul cultural, Romania nu este o destinatie aflata in primele 10 sau 20 din Europa. Majoritatea muzeelor romanesti au fost fondate pe baza unor colectii private create sau donate de oameni de stiinta, intelectuali, burghezi si elitele care dominau „La Belle Epoque” de la inceputul secolului al XX-lea. Multi dintre ei aveau colectii de arta importante la nivel european, cu lucrari cumparate de la targurile de arta de la Paris si din Nordul Italiei.

Insa cele mai multe au disparut sub conducerea comunistilor care s-au straduit sa stearga orice urma de educatie si au regresat mentalitatea artistica inapoi cu cateva secole. Cele ramase au fost vandute imediat dupa anii ’90 sau decoreaza peretii unor oameni influenti care le-au cumparat de pe piata neagra, unde au fost ascunse cativa zeci de ani.

Citește în continuare